U rule!

Nu stiu de unde atat de multa nevoie de afirmare. Cati dintre noi ne batem pe piept cu reusitele noastre? Cati dintre voi nu tin neparat sa specifice ca au reusit singuri? Foarte multi, zic eu. Poate avem nevoie de scuza pentru momentele mai putin reusite. Dar ce este atat de gresit in a recunoaste ca uneori, poate deseori, am fost ridicati? Am fost luati in brate atunci cand am avut mare nevoie... De ce nu putem spune ca unele, poate cele mai multe dintre rezultatele noastre se datoreaza suportului cuiva, tinand totusi capul sus? Faptul ca am avut pe cineva langa mine, ma face un om bun, nu-i asa? Dar nu, noi nu putem sa fim recunoscatori pentru acele persoane care atunci cand noi am avut o zi intunecoasa au ales sa ne fie alaturi. Sa fim recunoscatori pentru doi parinti stangaci, dar prezenti si  iubitori. Nu vreau sa pun in carca altora succesul nostru, doar...Nu stiu! Daca dau timpul inapoi si retraiesc pasiv trecutul, realizez ca inaintea fiecarei fapte decisive, a stat cineva care m-a imbarbatat. Pentru orice am facut, a trebuit sa existe cineva care a crezut in mine. Bine!, poate toti cei care m-au incurajat nu mai sunt aici, in dreapta mea, dar asta nu-mi da puterea sa-i discreditez. Ei nu mai sunt, pentru ca au cedat locul altor stalpi de rezistenta.