02 September, 2010
Indoieli?
Aud mereu, la oameni cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, ca au gasit "pacea". Au gasit raspunsul la intrebarile pe care si le adresau in permanenta. Intrebari existentiale, intrebari care ma framanta si pe mine, dealtfel. Si sunt incredibili oamenii aceastia. Au o capacitate de a intelege, lauda, accepta incredibila. Si-mi par trimisi, parca, sa-mi spuna ceva. Dar nu stiu ce. Nu inteleg decat franturi. Nu stiu pana unde, pana cand, nu stiu de ce si nici cum. Stiu doar ca eu...nu am primit raspuns. Ori, poate, nu-l stiu intelege. Sau sunt prea oarba sa-l pot vedea. Ori prea ocupata cu tot ce e negativ, pentru a savura pozitivul. Dar nu merge asa! Nu poti asa! Nu poti sa te bucuri de un fulg de nea, cand trupul ti-e prea rece sa-l topeasca. Nu poti saruta neantul cu un picior in abis. Nu poti mangaia tacerea cand ea e tot ce ai. Nu poti privi in sus, atunci cand pasesti prin ruine. Da, primim. Primim putin, cate putin. Primim cand suntem la pamant. Cand purtam doliu, cand ne-au lasat fortele. Cand nimic, nimic nu mai pare sa aiba sens si nimic, dar nimic nu mai e bine. Si pentru ce, va intreb, pentru ce si pentru cine?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Nu cred ca are nimeni pretentia ca a raspuns tutror intrebarilor esentiale, dar cu siguranta fiecare are explicalia proprie la ceea ce ne inconjoara. Poate ceea ce te face pe tine fericita pe mine ma face nefericit si invers. Unii par ca detin adevarul si dau sfaturi in functie de adevarul lor. Cel mai simplu este sa ii intrebi pur si simplu care este explicatia lor la problema X care te framanta, dar cu siguranta nu acela este neaparat adevarul absolut.
ReplyDeleteSi eu cred ca fiecare are adevarul sau. Raspunsurile veritabile (care ne apar in momentul in care suntem pregatiti sa le cunoastem) vin din adevarul propriu uneori, doar acelea ne multumesc. Deseori e o iluzie, dar cine poate spune ca intreaga viata nu este o iluzie? Tocmai pentru ca nu exista adevarul absolut...
ReplyDelete