Memento mori

"O fotografie post-mortem, este un tip de reprezentare fotografica apărut în epoca victoriana. Aceasta are ca scop imortalizarea unei persoane recent decedate și este o parte componentă a doliului practicat în Europa și America secolului XIX." Inventia daguerrotipiei a facut portretele mult mai populare, dat fiind faptul ca multi dintre oamenii anilor 1830, nu-si permiteau luxul de a face portrete pictate, insa si-l permiteau pe cel oferit de o sedinta foto. Aceasta metoda mai ieftina si mai rapida, oferea oamenilor si posibilitatea de a "imortaliza" pe decedatii iubiti. Menirea acestor fotografii nu era atat de a-si aminti de moarte cat pentru a-si aminti de raposati. Cea mai frecvent intalnita fotografie post-mortem, este cea cu copii. In era Victoriana, rata mortalitatii infantile, era extrem de crescuta, iar o fotografie post-mortem a copilului putea fi singura amintire cu acesta. Primele exemple de Post-mortem photography sunt prim planuri cu figura decedatului, abia mai tarziu aparand si sicriul sau alte accesorii ce tradau atmosfera funebra. Se incerca aranjarea persoanei in pozitii cat mai apropiate de cele ale unui om viu, fara a oferi nici un fel de indiciu cum ca avem de-a face cu cineva care nu mai este printre noi. Pentru a parea in viata, de obicei lasau ochii subiectilor deschisi, ori pictau pe ochii acestora, direct pe fotografie, pupile. In timp, aceste fotografii au ajuns vulgare si tabu. Noi evitam chiar subiectul, dorind -poate- sa lasam impresia nemuririi. "Moartea e savoarea existenţei. Conditia sub care am fost nascuti."