Suflet frumos

Atunci cand, pentru o secunda, iti trece prin gand ca urmatoarea ta fapta nu are integritate totala si poate rani pe cineva, chiar necunoscut fiind, iar drept urmare te opresti din a mai face-o,

ai un suflet frumos.

Cand razbunarea nu face parte din masa vocabularului tau si refuzi sa-i afli sensul,

ai un suflet frumos.

Daca dupa ce ai facut totul pentru o persoana inca te-ndoiesti c-a fost destul,

ai un suflet frumos.

Cand te priveste cineva asa cum te privesc eu,

ai un suflet frumos.

Stare

Starea mea nu este depresiva, sau de indoiala.

Este o stare a dedublarii spirituale. 

Am putut crea diviziunea mea. 

Se simte de parca am pasit in afara corpului si m-am montat in coltul camerei. 

Reusesc, cumva, sa fiu obiectiva in autoanaliza.

Iar asta ma sperie cel putin pentru ca incep sa sterg praful de pe sentimente reprimate.

Pare atat de complicat, cand e foarte simplu. Analizez, atat.

M-am trezit mai goala ca niciodata. Ciudat, avand in vedere ca incerc, neoprit, sa umplu golul.
Cu cat ma straduiesc mai tare sa-mi raspund la intrebari existente, cu-atat mai multe nasc.
Mda...imi zic, destul de des, ca nu face bine nimanui cautarea absurda. N-are efect.
Ma simt atat de obosita...timp in care descopar in mine noi resurse de energie. Nimic mai mult, doar energie.
Uneori reusesc sa fac abstractie de lipsa raspunsurilor. Deseori, totusi, ma regasesc intr-o situatie pe care, desi o cunosc atat de bine, n-o pot rezolva.
Daca evenimentele din viata noastra au loc ptr a invata din ele, ce faci cand ai invatat tot ce ai putut si nu te ajuta la nimic? ...Cand esti atat de obisnuit cu esecurile, incat nu doar ca le-ai rumegat destul ptr a trage toate concluziile posibile, ci cunosti viitorul. Stii ce se intampla, vizualizezi pasii pe care-i parcurgi spre vesnica deziluzie si nu-ti poti intarzia sosirea.
Exista ceva ce-ti face vederea mai clara atunci cand ti-ai aburit pupilele prea tare pentru a mai gasi iesirea? Pe cat eram de sigura ca suntem perfect capabili sa schimbam orice atat timp cat ne dorim  asta, pe atat sunt de sigura-acum- de faptul ca multe nu tin de noi.
Sunt un caine plouat...

Un sir intreg de franturi.

Mi-am pastrat "la revedere"-a. E pusa, doar, intr-o poseta ce n-o mai port.

Ma obsedeaza, acum, norisorul cu dereglari de personalitate. Crede ca-i umbrela. 

Simt durere in fiecare milimetru din corpul tau. Ti-as vindeca mintea cu ceai de mine. De-as putea...

Nu e ptr mult timp eclipsa, suflu pe ea.

Am avut visul datator de curaj. Da!, am umilit intunecata privire a fricii si am zis "nu-mi pasa!".

Credeam ca suspinul oricarui sfarsit spala pacate. Nu!, spala doar confruntarea.

Cum trebuie procedat atunci cand cauti ceva? ...unde te cauti? Pe cine intrebi de tine?

Cine-ti poate spune ce s-a schimbat, daca e bine asa....daca drumul e cel bun?

Cine te opreste, in panica, atunci cand te-ndrepti spre aceesi moara?

Primim aspirina pentru febra musculara si scaun pentru urmatoarea runda?

Esti destul de "Rambo" incat sa-ti ignori intrebarile inutil de obositoare?

Cred ca ceea ce face diferenta e raspunsul la-ntrebarea "ce conteaza cu-adevarat?". Restul vine de la sine.

TU.

 

Mi-ar placea sa ma trezesc.

Sa deschid ochii, sa te vad.

Sa ma intind si sa te ating.

Mi-as strecura degetele printre ale tale.

Mi-ai aburi umarul.

Inconjurati de neantul nostru,

Cuprinsi de linistea rasetelor,

Ar trece zile, luni. Ar trece ani prin par.

Si-n suflet doar secunde.

Ti-as povesti o lume,

Fara sa-ti vorbesc.

Ti-as mangaia pielea,

Fara sa clipesc.

Am face totul nemiscati.

Am fi un trup si doua chipuri.

...De m-as trezi....