Doamne!, cat e de greu sa ma stapanesc....

Acum ce fac?...cum fac?...unde merg?...

Fiecare zi a vietii mele imi da cate o lectie, o invatatura... Azi am aflat ca oamenii pe care abia ii cunosti, sunt dispusi sa-si sufulce manecile, sa-si traga cizmele de guma pe picioare si sa te scoata din noroiul miscator in care te afli...iar oamenii la care te astepti sa faca lucrul acesta...isi vor trage si ei cizmele de guma pe picioare, insa iti vor calca in suflet. Ei au scut, nu se pateaza...in schimb tu...tu o sa ai in locul sufletului...masa de lucru a unui macelar dezordonat...

Totusi...prietenii care sunt meniti sa-ti fie si sa ramana prieteni...ei vor fii acolo...vor face tot posibilul sa te ajute, cu riscul sa uite de nevoile lor... Si momentele in care ii vezi cat de mult isi doresc sa te ajute, cat de tare ii sperie faptul ca s-ar putea sa nu reuseasca...momentele acelea conteaza atat de mult...chiar daca sunt ultimele imagini cu care ramai...stii ca ai avut prieteni adevarati...parti din sufletul tau...parti fara de care sufletul nu ar putea fi complet...asta inseamna sa fi iubit..

Doare, ptr ca-ti dai seama ca niciodata nu i-ai pretuit pe masura altruismului lor...stiai cine sunt, cum sunt...doar ca nu stiai cum sa te porti, ce sa faci sa meriti...nestiind ca iubirea aceea e deliberata, gratuita si mereu prezenta...

Astfel de prieteni iti dau curajul sa mergi mai departe, orice ar fi, oricat de greu ar fi...pentru ca-ti vor fi alaturi totdeauna...

Iar cei care nu au facut ceea ce trebuia, nu au voie sa te dezamageasca...fiecare om face 'dupa inima lui'....

Pana la urma...avem uneltele necesare ptr a ne crea propriul adapost...propria alee pe care vom pasi spre el...si avem puterea si dorinta necesare ptr a planta zeci de plopi in jurul adapostului...si avem destul timp ptr a le uda zilnic radacinile....