Kirsty Hawkshaw - Reach For Me
Asculta mai multe audio diverse

Am o prietena care are o prietena, care are o sora, care...are o-ntrebare: Ce te faci daca te trezesti la 30 ani ca inca nu te-ntelegi cu parintii? Tu ai 30, ei 60 si nimic. Niciun pic de armonie. Ce te faci daca la 30 de ani esti acelasi copil rebel (a se citi "tembel") ca la 15? Nu ai realizari, nu ai sot, nu ai copii si nu te intelegi cu familia. Clepsidra ta e grabita, apare negrul in jurul ochilor, cearcanele, celulita. Nu mai stau hainele la fel, parul ti-e epuizat... Ai o varsta si tu te tot tarasti prin chirii si tot ce ai inape intr-o valiza. Mai putin si nu mai fluiera muncitorii dupa tine, copiii vecini iti spun "saru'mana!", dar in sinea ta esti tot un copil fugit de acasa. Oare o sa conteze ca ai avut piedici, sau la varsta aia nu mai ai scuza?...se-nreaba fata asta...uhm...Larisa. Ideea e ca,uite-asa, trece timpul si esti la menopauza (nuuuuuu!). Si de aici este doar o chestiune de timp pana te transformi din o doamna eleganta, cu blanuri and shit, intr-o babuta frustrata, cu buze muscate si sprancene desenate, cu multe lumanari si inc-o data atatea pisici. Uei!!, si-atunci ce te faaci?! Larisa...Larisa, mereu ti-ai pus probleme d-astea, nefericito! I FUCKING HATE CATS!!

About a sad kiss

Exista un tip de sarut care este cel putin deosebit. E tipul de sarut care te robeste. Te lasa fara nevinovatie. In general este brusc, scurt si pe NV. Este sarutul care-ti pateaza buzele. Il simti si dupa ce a trecut mult timp. E acolo, e prezent. Este incredibil cum te urmareste. Dar nu sa-ti aduca un zambet, ci ceea ce urmareste el, este sa-ti incarce constientul si subconstientul. Te alimenteaza cu acea stare de rau, care nu te paraseste. Orice ai face, ori la ce te gandesti, simti ca e ceva nelalocul lui. E ceva ce nu trebuie sa fie. Cum il stergi de pe gura? Cu un altul?

Tipuri de barbat

1. Barbatul haos. Este barbatul care are ordine in casa si dezastru-n viata. E cel care se aprinde repede si arde scurt.
2. Barbatul obsesiv compulsiv. Sub acest "titlu" se ascunde acel barbat care sterge parchetul cu servetele de bucatarie. La el totul trebuie sa decurga perfect. Compromisurile sunt, pentru el, un mit.
3. Barbatul femeie. Da, este vorba de barbatul care vine cu periuta de dinti la a 2a intalnire. Cel care se plange pentru orice. Cel care, probabil, ar suge si pula. Cel care-si ia Logan.
4. Barbatul liber este barbatul care atunci cand realizeaza ca nu-si permite sa cumpere un apartament, zice ca lui ii place libertatea si nu vrea sa fie constrans in niciun fel(No offence M., tu esti exceptia).
5. Barbatul dur. El este minciuna printre barbati. E acela care-ti lasa impresia ca ai atins virilitatea suprema, timp in care el e constipat si nu se sfieste s-o zica.
6. Barbatul curios este cel care te-ntreba TOT!!. Ce-ai spus, de ce ai spus ce ai spus, de ce te uiti, de ce razi, de ce oftezi, cand te mai vede, daca-l suni, de ce nu prea raspunzi cand suna el, and so on. I se mai spune si "enervantul".
7. Barbatul cu notorietate. Este barbatul care stie (!) ca totul i se cuvine si se comporta ca atare.
8. Barbatul inteligent. Este cel caruia i s-a zis, de vreo doua ori, ca-i merge bibilica, iar el o repeta la nesfarsit. E acelasi cu cel care stie totul si nu te lasa sa vorbesti.
9. Barbatul aventurier este barbatul care, desi insurat, crede ca mai are 19 ani si liber la orice. El se face de ras cu absolut orice ocazie.
10. Barbatul perfect: TATA.
11. Barbatul interlop. El e mereu in Roaming, are "fetite" peste tot si vreo 'shpe masini cu numere de Congo. El e cel care se ridica de pe scaunul soferului cu dureri de spate, din cauza pozitiei smechere adoptate in timpul condusului.
12. Barbatul sensibil=barbatul care te obliga sa fii atenta la tot ce zici, sa nu-l trimiti in depresie.
13. Barbatul cu simtul umorului este acela fara de care crezi ca nu ai sa poti niciodata. El e sufletul petrecerilor. Mereu are o pilda, un banc, o duma gata sa fie lansate cu succes. E senzational! ...O saptamana, pana i le stii pe toate pe de rost.
14. Barbatii Bon Jovi sunt cei care asculta muzica retro, au parul usor in vant si poarta pantofi.
15. Barbatii fatali. Acestia...ei fratii mei, acestia traiesc o minciuna. Ei sunt, la randul lor, de doua tipuri: "muscle no brain", sau "muscle no penis".
16. Barbatii baieti. Sunt barbatii cu chip de inger. Ha,Ha!!!, just kidding....Ei sunt barbatii finuti, la chip si port. Dar cand te-ntorci, ei ori scuipa, ori isi curata nasucul, ori isi "trag ceasul".
17. Barbatul fricos. Este acel barbat care ar da orice sa nu imbatraneasca. El e mereu la petreceri. El bea, el fumeaza, el e acolo pentru orice inseamna FUUUUUUN!!! Yahooooo!!
18. Barbatul tipic romanesc. El are talia mica spre medie, se diferentiaza de ceilalti deloc discret prin o...curbura in zona abdomenului. El poarta maiou, ragaie si conduce un 525 din '93 (benzinar). Ei sunt bisnitarii. Mai pot fi vazuti si-n autoturisme cu volan pe dreapta. Sincera sa fiu, mai sunt ele, tipuri, dar am obosit...

ROCVAIV

Azi mi-am petrecut aproximativ o vesnicie la Tribunal. Si in tot acel timp, ocupatia mea numarul 1 a fost sa ma feresc. Am facut ca un "ninja" perfectionat in totalitatea artelor martiale. Am fost Neo din "The Matrix", lasandu-ma pe spate in ritm sf. Am facut totul. TOTUL!, sa ma feresc de mirosuri. Am facut si-o criza de astm, dar na...asta nu era intentionata. Ingrozitor, va spun, ingrozitor...

So, so fucked up!

M-am saturat! Imi vine sa ies din mine, sa ma pun in mijlocul societatii si sa zbier! Sa urlu cat ma tin plamanii. Sa opresc oamenii si sa le vorbesc. Sa le lipesc gurile si sa le vorbesc.
Sa le spun ca nu ma mai intereseaza. Nu ma mai intereseaza nimic. Pot face ce vor. Nimic nu mai conteaza. Nu mai vreau sa schimb nimic. Nu are niciun sens. Sunt obosita. Mi-au obosit si ochii la vederea atator clisee. Totul este dupa tipar.
M-am saturat de oameni care se impun cu nimicuri. De oameni care n-au nimic de zis. Da, sunt irascibila, pentru ca nu-mi gasesc locul. Si-atunci cand mi-l gasesc, vad apoi ca m-am pacalit.
Sunteti toti atat, dar atat de importanti, destepti si senzationali. Cand in realitate, in interiorul vosru, e un mare vid.
Ba da, sunt capabila sa zic ca am vazut tot soiul de personaje: unele mai goale decat altele, insa. Zic "personaje" pentru ca jucati niste roluri. Repetati tot ce vedeti. Nimic nu mai e original, nimic nu mai e unic.

Sunteti niste nefericiti imbracati in uniforma. Si credeti ca daca fumati iarba, trageti pe nas, va imbatati sau va parliti in nestire se schimba ceva? NU!
Sunteti aceleasi fete sterse, imbibate in minciuna. Va mintiti continuu fara sa realizati ca totul e trecator. Nimic nu sta in loc, nimic nu asteapta dupa o revelatie.
Sunteti inconstienti! Puneti totul pe primul loc, numai ce trebuie nu. dar o sa va opriti din frenezie. , poate din cauza varstei, poate din dezgust, dar o sa va opriti. Si-atunci ce?
Atunci o sa realizezi cat de irelevante sunt persoanele care ti-au ascultat povestea vietii. Da!, acei oameni pe care i-ai fortat sa asculte ce ai de spus despre tot. Aia care-ti cunosc copilaria, dar nu-ti stiu numele. De la femeia care-ti punea unghiile, pana la vecinul cu care mai fumai o tigara. Toti au meritat o bucatica din tine? Chiar toti?! Cati dintre ei au facut o diferenta? Cati dintre oamenii aceia te apreciaza, sau pe cati ii mai vezi si acum? Ori(!) cati dintre ei au folosit tot ce ai spus impotriva ta? Oh!, aici intra multi. Dar nu te-nveti minte...
 O sa-ti para rau, prietene, ca nu ai fost mai scump la vorba, ca ai intrerupt mereu oamenii, ca ai zbierat sa fii auzit, Ca ti-ai impus neesentialul punct de vedere, in fata unor oameni care n-au dat 2 bani pe el.
 Si oamenilor....nu va mai trageti slapii dupa voi, ridicati picioarele!

U rule!

Nu stiu de unde atat de multa nevoie de afirmare. Cati dintre noi ne batem pe piept cu reusitele noastre? Cati dintre voi nu tin neparat sa specifice ca au reusit singuri? Foarte multi, zic eu. Poate avem nevoie de scuza pentru momentele mai putin reusite. Dar ce este atat de gresit in a recunoaste ca uneori, poate deseori, am fost ridicati? Am fost luati in brate atunci cand am avut mare nevoie... De ce nu putem spune ca unele, poate cele mai multe dintre rezultatele noastre se datoreaza suportului cuiva, tinand totusi capul sus? Faptul ca am avut pe cineva langa mine, ma face un om bun, nu-i asa? Dar nu, noi nu putem sa fim recunoscatori pentru acele persoane care atunci cand noi am avut o zi intunecoasa au ales sa ne fie alaturi. Sa fim recunoscatori pentru doi parinti stangaci, dar prezenti si  iubitori. Nu vreau sa pun in carca altora succesul nostru, doar...Nu stiu! Daca dau timpul inapoi si retraiesc pasiv trecutul, realizez ca inaintea fiecarei fapte decisive, a stat cineva care m-a imbarbatat. Pentru orice am facut, a trebuit sa existe cineva care a crezut in mine. Bine!, poate toti cei care m-au incurajat nu mai sunt aici, in dreapta mea, dar asta nu-mi da puterea sa-i discreditez. Ei nu mai sunt, pentru ca au cedat locul altor stalpi de rezistenta.

Kate Nash - The Nicest Thing
Asculta mai multe audio diverse

Take 2

Ne este greu sa recunoastem ca nu suntem fericiti. Dar de ce? Daca o facem, suntem vulnerabili? Si daca suntem vulnerabili, suntem si in fata noastra? Ne pare, oare, ca daca ne dezbracam de acest mare secret, nu mai suntem priviti la fel? Si de ce vrem sa fim priviti ca fiind fericiti? Ne face acest lucru mai putin nefericiti? Si totusi, care este esenta fericirii; din ce este compusa? Este compusa din ceva? Sau este precum zice Mikhail Aivanov: "simplul fapt că omul dă o cauză fericirii sale este dovada că nu posedă adevărata fericire. Căci adevărata fericire este o fericire fără cauză. Da, sunteti fericiti si nu stiti de ce."? Voi simtiti asta, fericirea descrisa de renumitul filosof, ori este-asa cum credeam-ceva relativ. Aivanov a trait 86 ani. Oare el a fost fericit? Ma framanta puternic acest subiect, dat fiind faptul ca, in ochii mei, acesta este adevaratul tel al vietii: sa fii fericit. Dar cati dintre noi se pot lauda cu acest sentiment? Eu cred ca nici aceia care tin predici, ne invata despre fericire si chiar o descriu exact, nu o stapanesc. Dar asta nu ma linisteste. Pentru ca daca nici cei mai rutinati dintre ganditori, nu au reusit sa gaseasca modalitatea sigura de a domina fericirea, ce sanse am eu?!

Indoieli?

Aud mereu, la oameni cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, ca au gasit "pacea". Au gasit raspunsul la intrebarile pe care si le adresau in permanenta. Intrebari existentiale, intrebari care ma framanta si pe mine, dealtfel. Si sunt incredibili oamenii aceastia. Au o capacitate de a intelege, lauda, accepta incredibila. Si-mi par trimisi, parca, sa-mi spuna ceva. Dar nu stiu ce. Nu inteleg decat franturi. Nu stiu pana unde, pana cand, nu stiu de ce si nici cum. Stiu doar ca eu...nu am primit raspuns. Ori, poate, nu-l stiu intelege. Sau sunt prea oarba sa-l pot vedea. Ori prea ocupata cu tot ce e negativ, pentru a savura pozitivul. Dar nu merge asa! Nu poti asa! Nu poti sa te bucuri de un fulg de nea, cand trupul ti-e prea rece sa-l topeasca. Nu poti saruta neantul cu un picior in abis. Nu poti mangaia tacerea cand ea e tot ce ai. Nu poti privi in sus, atunci cand pasesti prin ruine. Da, primim. Primim putin, cate putin. Primim cand suntem la pamant. Cand purtam doliu, cand ne-au lasat fortele. Cand nimic, nimic nu mai pare sa aiba sens si nimic, dar nimic nu mai e bine. Si pentru ce, va intreb, pentru ce si pentru cine?

"E adevarat ca trupurile isi vorbesc, si-si vorbesc tot mai bine, pana intr-o zi cand nu mai au ce sa-si spuna. Trupurile noastre stiau sa vorbeasca unul cu altul, sa cante sau sa palavrageasca numai, sa-si spuna adevaruri grave si spaime, si trivialitati, stiau sa-si spuna nimic si totul, sa delireze ca betivanii, sa aiba halucinatii ca opiomanii si sa urle, si-apoi, cu o ultima tresarire, sa-si ia, cu brusca sfiala, ramas bun."

Memento mori

"O fotografie post-mortem, este un tip de reprezentare fotografica apărut în epoca victoriana. Aceasta are ca scop imortalizarea unei persoane recent decedate și este o parte componentă a doliului practicat în Europa și America secolului XIX." Inventia daguerrotipiei a facut portretele mult mai populare, dat fiind faptul ca multi dintre oamenii anilor 1830, nu-si permiteau luxul de a face portrete pictate, insa si-l permiteau pe cel oferit de o sedinta foto. Aceasta metoda mai ieftina si mai rapida, oferea oamenilor si posibilitatea de a "imortaliza" pe decedatii iubiti. Menirea acestor fotografii nu era atat de a-si aminti de moarte cat pentru a-si aminti de raposati. Cea mai frecvent intalnita fotografie post-mortem, este cea cu copii. In era Victoriana, rata mortalitatii infantile, era extrem de crescuta, iar o fotografie post-mortem a copilului putea fi singura amintire cu acesta. Primele exemple de Post-mortem photography sunt prim planuri cu figura decedatului, abia mai tarziu aparand si sicriul sau alte accesorii ce tradau atmosfera funebra. Se incerca aranjarea persoanei in pozitii cat mai apropiate de cele ale unui om viu, fara a oferi nici un fel de indiciu cum ca avem de-a face cu cineva care nu mai este printre noi. Pentru a parea in viata, de obicei lasau ochii subiectilor deschisi, ori pictau pe ochii acestora, direct pe fotografie, pupile. In timp, aceste fotografii au ajuns vulgare si tabu. Noi evitam chiar subiectul, dorind -poate- sa lasam impresia nemuririi. "Moartea e savoarea existenţei. Conditia sub care am fost nascuti."