“All our knowledge has its origins in our perceptions.”

Inot, doar, in marea Vietii. Dar ma las purtata de valul trairilor si naufragiez pe o insula. A prezentului.

Nu e pustie. Locuitorii, aparent bastinasi, sunt nou veniti. 

Si, desi cu totii am ajuns aici intamplator, unii par sa-si fi atins scopul.

E insula care te dezleaga de ceea ce inseamna anterior.

Adulmec izul inceputului si cu plamanii incarcati de vointa, construiesc cabana.

Nu mi-e teama.

Privesc acoperisul de cristale sparte. Stau in fata unei case nelocuite.

Nu mi-e teama.

Nu ma pot alinta cu liniste. Loviturile uneltelor spun ca nu sunt singura.

Sunt cel de-al 360-lea grad al CERCului tapitat de soarta.

Petice de bucurii si tristeti, optimism sceptic. Inceputuri unite prin dezlegari.

Fiecare colt netezit e ego-preocupat. Construieste pereti aparatori. Viu colorati.

Daca faci liniste, poti auzi strigatele. In spatele fiecarui gardulet sau zid se petrece o lume.

Sunt vizitator. Nici atat. 

Captiva intr-o lume inexistenta. Lumea prezentului. Cand tot ceea ce sunt e doar trecut.

Am pierdut drumul spre casa si aici nimeni nu cunoaste ritmul in care-mi bate inima.

Dar cand toate sufletele dorm, in intuneric, construiesc inceputul. Acum, unul sacru. I-am daruit fiinta mea.

Nu-mi doresc sa fiu in alt loc. Vreau sa fiu acum, aici. 

Sunt.