Simt cum totul in jurul meu se prabuseste, se prabuseste cu o viteza dureroasa...simt cum singura mea stabilitate, pamantul de sub picioarele mele amortite se imparte in mii de piese, formand un puzzle pustiu, sinistru....si simt cum piesele se indeparteaza tot mai tare una de alta...si eu cad in spatiul dintre ele, intr-o prapastie a amintirilor...
Vad atatea lucruri, atatia oameni, atatea emotii..sentimente apasatoare...
Totul e foarte vag, pare a fi un flash-back...
Devine inspaimantator...vreau sa ma trezesc, stiu ca e un vis pentru ca nu pot striga, nu pot alerga...
Apoi realizez...nu e vis, e realitate...nu stiu ce nume sa strig...nu am unde sa fug...
Tin, neaparat, sa mentionez ca e ok...am trait-o si pe asta...si desi nu e ceva ce-mi doream...e ok..face parte din viata mea de soldatel :)...
ReplyDelete