Strain

Singurul străin ce uneori mi-e drag, iar alteori mă sperie şi-ntotdeauna nu se sfieşte să mă privească în ochi e cel din oglindă. Credincios ca o umbră şi mai mult de atât, mă duce cu gândul că mă aşteaptă acolo, ca pe-un veşnic amic, locuind în fiecare ciob sau văzduh de reflexii de irişi câteodată albaştri, uneori gri sau chiar verzi.

Pare bizar câteodată, cum străinul acesta mă priveşte cu ochi ce respiră lumină. Îmi zâmbeşte stingher, ca un soi de răspuns la fiecare palid surâs pe care mi-l lipeşte de buze întâlnirea cu el.

Sigur că nu ne cunoaştem prea bine, dar îmi dă de-nţeles că şi voi, ceilalţi trecători prin lumea ca o sală de-oglinzi sunteţi doar jumătăţi de-adevăr, sau perechi de străini. Câteodată iubim, şi-ntoarcem oglinda spre oameni, aşezându-ne-n sticlă şi-aşteptând privitori…