Si-apoi?

Trec dincolo de balustrada, ma tin cu degetele de ea si ma las pe spate. 
Si vad totul invers. Tot ce era negru acum e alb; ciorile sunt acum pescarusi; noaptea e luminata; ploile-s adieri sfinte de vis si realitate. Metalul are acum temperatura ideala. 
Ochii-mi sunt larg deschisi si sunt mai treaza ca niciodata. 
Observ perfectul inconjurator, cu setea unui opioman in sevraj. 
Aerul miroase a Sanziene proaspat culese si puse intr-o incapere bine aerisita. 
Privirile sunt bule de sapun si romantele abia incep. 
Oriunde-mi indrept privirea, vad doar armonie, nu tristeti; oameni fara graba si fara riduri ale grijilor. 
Cerul nu mai e gri, plopii sunt puiuti. 
Si printre toti fluturii care se plimba ametiti de voia buna, se vede (a)casa mea. 
Se aud rasete si apa curgand. Si din dorinta de a ajunge urgent acolo, intinsa pe puful papadiilor, imbatata de iubire, deschid degetele. Imi dau drumul....