Fluturii negri mor ziua

• Este tipica zi torida de vara. Un aer cald adie domol pe sub aripioarele-i negre. Un fior il trece. In imaginea desavarsita a lumii materiale lipseste ceva. Lipseste cuibul unde odinioara plutea armonia. Nici chiar de pe cea mai inalta floare nu se vede. Inconjurat de atata frumusete si totusi singur, decide sa se puna in cautarea vietii. Isi intinde extremele, isi umple plamanii de aer cordial, se da in spate pentru avant si isi indoaie piciorusele. "Poti...",murmura. "Stiu ca poti!", striga. Si intr-un atac fulgerator de barbatie, se impinge puternic in sus, dezlipindu-se de petalele rosii ale macului. Acum este in aer. Tot ce trebuie sa faca este sa se lase purtat de instinctele sale, deocamdata, neexploatate.
• Si se inalta. E tot mai sus. Imaginea este abia acum desavarsita. "Este perfect!", rosteste cu voce tremuranda. "Este perfect...". Si totusi se simte gol. Imaginea unei-candva-fericite familii, nu-i da pace. Il roade, il chinuie. Dar uite!, langa plopul acela mare, pe o papadie galbuie, zace amagit de soare, un fluturas. Unul alb. Mai hotarat ca acum, nu a fost niciodata. Printre stropii de ploaie spontana, inceputa parca pentru a se lupta cu el, porneste hotarat spre aproapele lui. Si ocoleste. Si evita grabit. Dar ploaia nu se lasa. Stropii sunt tot mai mari si fermi. Si, intr-un dans dinamic, violent al vremii nestatornice, este lovit.... Un strop de apa razbunatoare s-a oprit pe aripioara sa vulnerabila, smulgandu-i brutal echilibrul si impingandu-l fortat spre pamantul acum umed. Se invarte. Cade.
• Spectatorul s-au urnit acum. I-a venit in ajutor. Dar, intins printre tulpinile mari ale ierbii, fluturasul negru ranit, stie ca nu mai este timp. Stie ca imediat se intuneca si nu are timp.
• Isi ridica slabit capul, il priveste in ochi pe fluturasul alb si cu ultima suflare ii sopteste: "Fluturii albi mor noaptea."...