I am The Great Cornholio

Toti avem o istorie personala. De multe ori aceasta ne explica, deloc codat, tot ce trebuie sa stim despre reactiile noastre si provenienta lor. Daca nu am tine cont de ea, ne-am afla in fata unei bariere care nu ne-ar permite sa inaintam. Iar evolutia, de orice natura, este importanta. Vrem si trebuie sa inaintam continuu, fie ca e vorba de serviciu, sport sau cuplu.

Putem privi toata evolutia ca pe un joc in care, intr-adevar, exista multe obstacole, dar fiecare progres este rasplatit pe masura. Ori putem sa nu o privim ca pe un joc, pentru ca nu este un joc. Este realitate. Si toate riscurile pe care ti le asumi, sunt urmate de consecinte. Consecinte care sunt pe urmele tale si te musca de fund cand au ocazia.

Diferenta dintre joc si realitate este cu-atat mai mare cu cat realizezi care ti-e miza. In joc nu ai nimic de pierdut. Daca mori, o iei de la-nceput. In realitate insa, lucrurile stau complet diferit. Te expui cu totul, trup si suflet, o esenta mai fragila decat cealalta. Si risti mult.

Astfel se nasc blocajele sentimentale. Din nevoia de a-ti proteja fiinta de tot ce-i poate dauna. Pentru ca da, de ce sa te expui, cunoscand doar riscurile, nu si deznodamantul? Adica e firesc sa simti nevoia unei bule impenetrabil de protectoare, atunci cand in proximitatea ta se afla demonul nelinistii, gata sa-ti starneasca dorinte, pasiuni. Si mai pregatit ca niciodata sa te abandoneze exact atunci cand te crezi in siguranta.

Pana la urma, desi avem atat de mult potential, in fata sentimentelor suntem egali. Nu le putem controla. Tot ce putem face este sa ne concentram si sa ne luptam cu nevoia de exteriorizare. Pentru ca intotdeauna va fi prea devreme pentru a arata ce simtim. Si pentru ca intotdeauna vom fi cu-atat mai vulnerabili, cu cat sufletul ne este mai deschis. Si nimeni, niciodata nu ne va putea da garantia satisfactiei.