"Când soarta îţi dă o lămâie, fă din ea o limonadă."

Astazi am ales sa vorbesc, si eu, despre ranile sufletului. Nu am niciun motiv anume, doar vreau sa vorbesc.

Cred ca sunt, in viata, tot soiul de momente. Momente placute sau mai putin placute. Momente care ne-au marcat, intr-o oarecare masura, existenta. Acum, aici putem include totul. De la primul sarut, pana la cel care a facut diferenta. De la prima nota prosta, la prima nota prosta...motivata. Putem scrie despre primul moment de vandalism, despre prima bataie, despre prima iubire si despre prima balta in care ai pasit desculta.

In viata mea am avut parte de tot ce tine de sentimente. Am fost suparata, dezamagita, umilita, lovita cu cele mai josnice lovituri. Dar, cel mai puternic, cel mai constant simtamant a fost cel de fericire. Atat cat pot privi inapoi, atat cat pot sa-mi amintesc, aleg ce-i mai frumos. Pentru ca vreau ca tot ce nu mi-a placut, sa nu faca parte din viata mea. In acelasi timp, pastrez doar partile acelea din mine care s-au nascut in urma neplacerilor. Sunt parti cu cate o experienta mai intelepte.

Aleg sa memorez ce-mi face bine, aleg sa uit ce-mi poate face rau. Pentru ca "Ţine minte, fericirea nu depinde de ceea ce eşti sau de ceea ce deţii, ci doar de ceea ce gândeşti." (Dale Carnegie).

Cu toate acestea, sunt situatii in care aleg sa nu vindec ranile, pentru ca asta ma face mai vulnerabila si ma poate ajuta sa evit situatiile in care accept sa ma regasesc intr-o astfel de faza.

In rest, cred ca oamenii sunt impartiti pe categorii. Cea din care fac eu parte este una cu un automatism. Sunt omul care trece peste orice, cu mare usurinta, foarte mare usurinta.

Nu ma roade, nu ma doare. E ca si cum nu as fi trait acel moment neplacut.

Si nu, nu este o negare, ci un fact.

Cealalta categorie, spun eu, este cea care incadreaza oamenii slabi, care nu au puterea necesara de a depasi durerea. Si se lasa urmariti de aceasta. Se lasa mancati, bucatica cu bucatica, de mania ranii.

Nu stiu cum e mai bine. Pentru ca, in cazul meu, ma astept ca la un moment dat sa ma ajunga totul din urma si sa cedez.