Caut stropi de viata in tot corpul. Si nu gasesc. Venele-mi sunt uscate, ochii seci. Pare ca nu mai exprim nimic. Cred ca nu mai imi doresc asta-sa exprim ceva...
V-am povestit ca am avut odata o lebada? A fost cel mai bun lucru ce mi s-a putut intampla..acea lebada... Am crezut ca o s-o am pentru totdeauna. Eram eu, ea.....si restul lumii.
Mi se pare ca tot ce vad am mai vazut de multe ori. Nu ma mai impresioneaza. Totul e doar aparent nou, incitant, dar pana maine...tot acelasi sfarsit are.
Imi pare rau, dar nu mai am....nu mai am nimic ramas! Totul e inertie. Sau fac pentru ca asa- s-ar putea - e normal...
