12 February, 2010

[...] Asculta mai multe audio Muzica

Privind inapoi, reflectand asupra felului meu anterior de a simti, realizez ca sunt intr-o dinamica perfect coerenta. Ma schimb continuu, fara a fi constienta, chiar. Primenirea nu este in bine, cum nu este nici in rau, ci doar o inlocuire a trecutului cu un nou omniprezent. Intalnesc amintiri dureroase care, acum, nu-mi mai spun nimic si, inevitabil, ma intreb daca am devenit o stanca. Ma intereseaza motivul pentru care nu mai simt nimic despre suferintele trecute. Si-mi amintesc: toate au timpul lor. Am aprofundat situatia atunci cand a fost cazul si, totodata, am epuizat simtamintele legate de aceasta. Si este fireasca pieirea profunzimii , nu doar eu ma schimb, ci si -in special- viata si mi se impune incapabilitatea de a incheia un subiect cu aceleasi concluzii, pana acum pozitive. Ori, poate, nu e o simpla pieire, ci o naprasnica ucidere. Da, e posibil ca, din dorinta de a fi puternica, de a percepe ansamblul faptelor ca atare, din dorinta de a nu mai aprofunda fiecare clipa, am devenit indolenta. Sau tocmai datorita acestui proces firesc al mintii, in care despic tot ce nu e alexina, am devenit lipsita de energie.

Cea mai simpla explicatie este aceea care cuprinde evolutia omului, a firii. Erectus, stramosul nostru carnivor, a inlocuit carnea cruda, care necesita 4-5 ore de masticatie, cu cea fripta, care a redus, subinteles, numarul de ore la 1. A descoperit focul si l-a folosit in favoarea dezvoltarii. Prin urmare ne curge prin vene nevoia de auto-depasire. As putea presupune ca am evoluat si eu la randul meu si ca, la un moment dat, se creaza un automatism. Am un numar limitat de zile dedicate deplangerii, dupa care intervine cenzura, restrictionarea accesului la adancime.

Dar nu m-am simplificat atat incat sa inchin motivul unei evolutii generale, la fel cum nu mi-am depasit nici propriile realizari psihice. Pur si simplu am intampinat alte intamplari carora mi-am dedicat intreg timpul. Intr-adevar, am ajuns la un alt nivel mintal, dar l-as numi alienare. Si-apoi m-as contrazice.

10 February, 2010

Rilke

Boltă de noapte cu stele căzătoare

Uriaşă bolta de splendoare plină,

hambar înalt, prinos de lumi deschise.

Noi - prea departe de a ei lumină,

aproape iar de-ntoarcerea-n culise.

Şi cade-o stea! Dorinţa ta se-anină

precipitată, în străfulgerare.

Ce-i la izvor şi ce-i la revărsare ?

Ce ţi se iartă ? Cât rămâne vină ?

(din Poezii 1922-1926)

02 February, 2010

Incepe printr-un gest microscopic. Poate mi s-a intins rimelul si-mi vine in ajutor. Se apropie usor, atat incat sa nu observ, atat de aproape incat ii pot simti respiratia. Nu inteleg, la inceput, si privesc intrebator. Imi atinge fin obrazul. Cu o miscare lenta, ajunge in coltul ochiului drept. Intinde, apoi, degetul si-mi limpezeste privirea.

Mda, asta m-ar incita: un gest profund atent. As parea, pentru un moment, pentru mine, centrul universului. Mi-ar placea, mi-ar parea erotic. Ar fi gingas si masculin in acelasi spatiu.