Fool!

• Tu crezi ca eu sunt inceputul. Ca eu sunt lumina. Crezi ca sunt mana de ajutor, ca sunt un prieten. M-ai visat de atatea ori. Tu crezi ca sunt ocazia, motivul. Crezi ca-i vindec pe bolnavi. Crezi ca zambetul meu vorbeste de la sine.
• Crezi ca sunt speciala?, ca sunt draguta?Crezi ca sunt destul de colorata sa lucesc in spatiile tale...
• Dar intre sunetul pe care-l auzi si cel pe care-l scot, e o lume. O lume-n care nu ploua, decat deasupra capului meu. Una de unde vad in departare soarele rasarind.

Batranete haine grele

• Nu degeaba a rezistat atat vorba asta. Este cat se poate de adevarata. Vad in jurul meu oameni speriati. Oameni melancolici. Si am crezut ca e din cauza iernii. Dar nu, nu e ea. Muzica e de vina. Amintirile sunt vinovate. Prietenii vechi. Tot ce-ti aminteste varsta ta e cat se poate de crud.
• Si da, te panichezi. Te uiti in poze si era bine. Te uiti in oglinda si nu e deloc bine. Si parca chipul tau vrea sa exprime exact ce viata ai avut. El vrea sa stie toata lumea ca ai avut si zile grele si zile bune.
• Fruntea lasa la vedere toate amanuntele amare ale vietii. Se vad toate clipele nefericite. Clipele in care nu ti-a venit sa crezi, dar a fost adevarat.
• Obrajii sunt pregatiti. Sunt pregatiti pentru orice viitoare lovitura. Ei au suportat. Au indurat palme, lovituri mai puternice si rezista in continuare.
• Buzele rostesc in continuu groaza, teama, buzuria si toate cuvintele de dragoste si dor cumulate de-alungul vietii.
• Ochii. ochii sut ingroziti, bucurosi, tristi, radianti, stupefiati, melancolici, apatici, expresivi. Cat se poate de expresivi. Ei spun totul.
• De ce sa ne speriem de batranete cand toate au timpul lor? De ce sa fugim, cand putem sta si da mai departe? De ce sa fim tristi, cand am avut totul? Acum e randul lor, celor care, cu un gest timid, ating cu varful degetelor apa rece a marii.

Am un dar!, dar am un dar aparte...sa stric tot... Of!

Awake

• Am intrat in camera inundata de ignoranta, falsa modestie, aroganta si povesti sfidatoare. Este o sufragerie imensa, plina de oameni care vorbesc neoprit. E un zgomot infernal. Aud doar cuvinte. Multe cuvinte. Nimeni nu se priveste in ochi. Isi vorbesc, parca, cu ciuda. Dar nu se asculta. Doar vorbesc. Nimeni nu asculta.
• Ma intreb ce caut aici. Sunt eu asta? Fac parte din aceasta gramada de oameni ego-centrati si reci? Incapatanati si grabiti. Grabiti sa zica totul despre ei, desi nu conteaza. Desi pe nimeni nu preocupa.
• Pentru ce, ma intreb? Pentru ce sa te pui in fata unui strain si sa-i spui tot ce face parte din tine, desi nu-si tine respiratia sa te asculte? Ne face mai bine? Nu!, I say. E doar o pierdere de vreme si o secare de suflet.
• Poti sa spui totul si nimeni sa nu stie nimic. Poti sa arati totul si nimeni nu-si va aminti. Poti sa cersesti un strop de empatie si nimanui nu-i va pasa. Poti fi inconjurat de-o lume intreaga Si sa te simti mai singur ca niciodata. Poti muri si nimeni nu va observa. Poti fi in centrul atentiei si totusi invizibil. Poti avea totul. Totul! si sa-ti lipseasca zambetul.
• Ma intreb zilnic ce e important pentru un om. Care-i sunt prioritatile? Pentru ca stiu cati se lupta pentru bani si-s goi. Si pentru ca stiu cat de inguste sunt camerele in care locuim si cat de mare-i patul in care dormim.

Fantasy

M-am pirdut din nou. Din nou ma uit in jurul meu si nu mai recunosc nimic. Si-s ratacita, cred, ca nu stiu in ce parte sa merg. Si-s obosita, ma dor picioarele. Cerul este negru si ploua puternic. Imprejurimile sunt incarcate de perechi de luminite lucioase, insetate si infioratoare. Mi-e frig si rochia mi-e uda. Parul imi este lipit de fata si-mi mai ascunde din teama. Buzele-mi sunt vinete si tremura in ritmul ametitor al ploii razbunatoare. Sunt desculta si simt cum talpile-mi iau forma pietricelelor ascutite. Este atat de intuneric! Vad imagini trecand grabit prin fata ochilor. Nu mai inteleg nimic. Se opreste brusc totul in loc. Ma simt slabita. Din ce in ce mai slabita. Ametesc. Cad. Acum totul este negru. Nu mai deosebesc nimic. Ma lupt sa pastrez ochii deschisi. Mi-e greu. Se apropie fiarele. Le aud gafaitul din ce in ce mai apropiat. Sunt mai speriata ca niciodata. Imi infig degetele in solul moale si ma imping puternic. Incerc sa ma ridic. Mi-e teama!...si le simt respiratiile calde langa trupul meu inghetat. Acum ochii-mi sunt inchisi. Stau nemiscata si astept inevitabilul. Apoi ma trezesc. Sunt toata asudata si usurata. Totul a fost un vis. Ridic mana sa-mi sterg fruntea si observ: Sunt plina cu noroi pe degete.....E realitate.

Unii mai mult decat altii

Sunt momente in viata fiecarui om, cand raneste. Nu e premeditat, nici macar intentionat, dar o face.
 Uneori constientizam, alteori nu. Uneori ne doare, alteori nu ne pasa.
Si in momentele in care ai facut-o, ai ranit, nu mai conteaza motivele. Esti privit ca fiind un om rau. esti acru si asa ramai in memoria acelei fiinte.
Nu conteaza nici ca pe fata ta se citeste disperarea si ca in urma ta lasi o dara de auto-dispret. Nu mai conteaza nimic. Este neesential ca pana atunci erai centrul atentiei.
Nimic. Esti un om de nimic indiferent de intentiile tale. Si da, ma simt mizerabil si e irefutabil ca lucrurile nu se vor schimba. Dar totusi, ce este de facut? Pentru ca nu e usor sa realizezi ca unui om nu-i mai place prezenta ta, cu-atat mai putin sa accepti acest fact. Dar nici nu-ti poti pune viata pe tusa, in favoarea unei greseli iremediabile.. I quote 2Pac: ".....