• Sa presupunem ca aveti relatia perfecta: va simtiti bine impreuna. La pat totul e superb, va terminati frazele unul altuia, sarutul este unic. Parintii nu va deranjeaza cu intrebari gen "cand facem nunta?". Faceti multe impreuna, dar va si daruiti spatiul necesar unei intimitati corecte. Convietuirea se face la un nivel angelic. Totul e perfect!
• De ce?, va intreb. De ce sa stricati cu excesivul "te iubesc!"? "Te iubesc!" este o condamnare la relatie. Se schimba intregul mers al vietii de cuplu. S-au inchis catusele si urmeaza osanda.
• Cand auzim "te iubesc!"-ul acesta, trebuie sa stim ca defapt inseamna : "Ma pisda, respectiv poola, de-acu' tot ce faci trebuie cu sudori facut. Tot ce spui poate si va fi interpretat. Toate gesturile vor ajunge tratate cu indiferenta. Si tot ce poti tu sa faci este sa te complaci. Esti in relatie cu mine, o relatie ce inseamna munca asidua. Iar toate acestea, pentru ca eu te-am ales."
• Si-atunci tot ce ne ramane noua de facut este sa-i tragem dupa noi cu un "Da? Na...si eu pe tine!"

A

• Am reusit, pana la urma, sa formulez scrisoarea. Mi-a luat ceva timp, e-adevarat, a fost grea formularea. Am avut multe de spus, insa si mai multe cenzuri. Nu vreau sa o distrug, sa o las fara speranta. M-as ura daca as face-o sa sufere mai tare. Tot ce vreau este sa-i pun prioritatile in ordine. Imi doresc, pentru ea, sa stie ce este important in viata. Mi-ar placea s-o vad peste 14 ani multumita.
• I-am scris ca este frumoasa. Ca oglinda este singurul indicator corect, nu comparatia. Am povestit, apoi, despre ochisorii ei nevinovati. Culoarea, forma, claritatea sunt unice. Am empatizat, apoi, nevoia ei de a fi inteleasa, ascultata si apreciata. Am scris ca am incredere ca neimplinirea acestor nevoi, nu o va conduce spre indoieli vis a vis de potentialul ei si ca nu e necesar sa o incurajeze cineva, pentru a o face ambitioasa. Am mentionat ca cerinta propriei reusite este una clara: sa nu faci nimic pentru a demonstra ceva, cuiva. Totul trebuie sa porneasca din intentii sincere si sanatoase. Am rugat-o sa nu faca nimic din egoism, dar nici sa uite vreodata de ea; sa ajute pe oricine, atat timp cat nevoile ei sunt acoperite; sa nu fie excesiv de autocritica, dar nici supraevaluativa. Ii doresc zile dominate de echilibru. Ii doresc sa pastreze exact acele calitati pe care le are acum. I-am scris ca sunt mandra de ea si am rugat-o sa nu mai planga, decat de dor.
• La un moment dat, m-am impotmolit. Am vrut sa-i spun ca viata e pretioasa si mi-am dat seama ca ea stie lucrul acesta mult mai bine decat il stiu eu. Dar trebuie cumva s-o impiedic sa piarda stralucirea. E important.
• M-am asezat, dupa cateva ore in care m-am supus introspectiei, inapoi la birou. Am apucat stiloul invechit si am continuat. Dar nu de unde m-am oprit, ci am inceput sa-i scriu despre mine. Am redactat scrisoarea de mana, sperand sa-i dau doar un indiciu asupra identitatii mele. Nu vreau s-o inspaimant, spunandu-i cine sunt. Nu ar intelege.
• A fost pentru prima data cand am cautat cuvinte care sa reflecte ceea ce cred si simt despre…despre mine. Initiativa plina de greutati. Primul pas a fost constientizarea. A trebuit sa-mi dau seama de tot ce se afla in mine: bucurie, amintiri, invidie, dor, resemnare, disperare, uneori panica, absenta, durere, pasare si nepasare spre apatie. Sentimente si resentimente. Urmatorul pas nu e automutilarea interioara, ci cautarea si, implicit, gasirea pronuntarii corecte. Aflarea acelor cuvinte sinonime trairilor. Ultima si cea mai grea miscare a fost inlocuirea fricii si a rusinii cu un impuls de curaj.
• I-am creat o imagine detaliata a prezentului meu incert. Mi-am deconspirat adevaratele stari de suflet, ravasind nemilos sanul intimitatii mele emotionale. Am deschis poarta spre taramul reprimat, reveland ansamblul insusirilor mele generale. Pentru a face posibila aceasta disectie, a fost necesara o diviziune a individualitatii, o clona obiectiva. Am realizat ca ma regasesc, de multe ori, in fata geamului, cufundata intr-o visare lucida. Se simte la fel ca o dedublare spirituala. Ma observ si nu agreez nimic. Nasc intrebari si-mi raspund cu altele. Imi imaginez care va fii privelistea care, poate peste un an de zile, ma va privi din partea cealalta a sticlei.
• E complicat, poate eu am devenit complicata. Am lasat in seama unor intamplari toata existenta mea. A fost necesar un moment de slabiciune diluat in mahnire pentru a ma pierde. Influenta nefasta aplicata unei personalitati labile, asta a fost. Am luat hotarari menite a deveni, cu timpul, surse ale caintei. Au urmat, in mod firesc, procese dure ale constiintei. Acestea, la randul lor, m-au condus spre monologuri interogative parazitare. Prin urmare, m-am transformat in “eu”, cea din prezent, cand nu-mi doresc nimic, in afara unui moment de liniste. Un singur moment in care tot ce ma inconjoara inspira si expira armonie. Chiar si un minut in care, desi nu sunt in coma si functiile cerebrale sunt 100% functionale, nu ma gandesc la nimic. Sunt constienta, perfect capabila sa vad si sa inteleg neantul inconjurator, dar nu-mi aud vocea in interior. Nu ma gandesc. Imi imaginez momentul ca fiind perfect. Voi hrani din el intreaga viata si metempsihoza. Voi trai doar de dragul amintirii acelui moment. Da, asta sunt eu azi. La fel, ori intr-o stare mai avansata de surescitare, voi fi si maine. Secata, rar si avar imbibata de ploi, prevalent uscata.
• Nu sunt sigura ca va intelege. Ca-si va da seama ca odata, nu cu foarte mult timp in urma, am fost la fel ca ea: o fetita de 10 ani, insusi nucleul sperantei.
• Mi-ar placea sa devin o voce. Sa pot strabate intreg timpul ce ne distanteaza. Sa ma asez pe lobul urechii si sa-i fiu curaj, vointa si dorinta. Sa-i soptesc pasiunea, rabdarea, taria. I-as putea fi iubirea propriei persoane. Nu vreau sa o schimb, dimpotriva, vreau sa-i impiedic metamorfoza inversa. Pentru ca azi sunt om. Mai putin cu mine, mai mult cu ea.
• Pe o fila noua, nepatata de regrete, i-am impus angajamentul deplin fata de tineretea ei. I-am tatuat pe constient scopuri stabilite, cunoasterea legilor obiective ale vietii sociale si consecintele sociale ale actiunilor viitoare. Am pavat un drum clar, fara tentatii bolnavicioase si carari inselatoare. Drum lin, insorit si incapator. Astfel incat nu va fi nevoita sa risipeasca pretioase momente ale copilariei, pentru decizii premature.
• Am incercat, in continuare, sa o indemn sa patrunda in intelesul deplin al impecabilului. Perfectiunea, fiind relativa, va putea fi atinsa doar in urma indeplinirii propriilor standarde. I-am expus, in mod desavarsit, inutilitatea cautarii identitatii, comparativ cu nevoia de a ne crea individualitatea, cu atat mai usor, cu cat avem potentialul necesar. Omul, prin definitie, este o fiinta sociala, superioara, înzestrata cu ratiune si cu vorbire articulata. Se cracterizeaza prin gandire si inteligenta, cu ajutorul carora poate transforma realitatea în care traieste. Cu alte cuvinte, i-am scris ca este cine doreste sa fie, nu cine vede ca ar trebui. Fericirea este cea mai de prêt posesie a omului. Cat timp fericirea este scopul individului in viata, va deveni inevitabila atingerea acestuia, dat fiind faptul ca fiecare gest va fi supus testului de puritate. Pentru ca, pana la urma, nimic ce are insusiri impure, nu va avea puterea de a ne apropia de telul suprem, sus-numita fericire.
• I-am insuflat nevoia de a-si respecta dorintele si, totodata, de a le pune pe un prim rang. I-am explicat faptul ca sunt putine lucruri care ne deosebesc de restul lumii. Din punct de vedere morfologic, suntem identici, avand cu totii o pozitie verticala a corpului, structura piciorului adaptata la aceasta, maini libere si apte de a efectua miscari fine si un creier deosebit de dezvoltat. Diferenta este data de personalitate-care mereu este evidentiata de tinuta, atitudine si gusturi-, gesturi, prezenta spiritului in orice situatie si, bineinteles, de fapte. Teorie care incurajeaza dezvoltarea naturala a propriei persoane, din simplul motiv ca este mult mai firesc si usor sa fii tu, cel care simti sa fii. Astfel nu va trebui sa faci eforturi camuflate si nu vei avea nevoie de putere de deghizare. Iar satisfactia reusitei nu ar trebui sa fie atunci cand te poti integra intr-un grup, ci atunci cand te poate primi oricare cerc, cu placere. Ideea de a ne alege prietenii, porneste de la compatibilitate. Aceasta ne impreuneaza, nu calitatea-despre care nu suntem in masura sa discutam la persoana a 3-a. Totul capata sclipire in functie de dorintele si, subinteles, faptele noastre.
• Am depus foarte mult efort si am petrecut foarte mult timp, scriind aceasta scrisoare. Am vrut sa acopar tot ceea ce cred eu ca o va influenta pozitiv in ceea ce va deveni. Vreau sa ii induc certitudinea ca totul este posibil. Vreau…vreau sa nu ajunga aici, unde sunt eu: nicaieri si, totusi, in mijlocul a mii de curenti de aer rece. O vreau iubindu-se si dedic atat timp acestui lucru, cat este necesar.
• Destinatia scrisorii? …Anul 1996.

41 de zile, poate nu ar fi insemnat nimic pentru mine, pana atunci. 41 de zile mi-ar fi fost, probabil, doar 41 de zile. NU!, ar fi fost 41 de zile in care as fi zambit, as fi tinut pe cineva in brate. Cu siguranta as fi mangaiat un caine. As fi hranit o pasare, as fi invatat un copil sensul cuvantului "prietenie", poate-as fi citit Coranul. Totusi, cel mai probabil, nu as fi facut nimic din toate acestea, daca nu ar fi existat cele 37 ore de inaintea celor 41 de zile. Nu am pus niciodata pret pe cifre. Poate pentru ca nu le-am inteles. Nu am pus pret pana atunci. 

Schiller

Asculta mai multe audio Muzica

1986, 9 iulie

Dl. B isi sarbatorea ziua de nastere, alaturi de frumoasa lui sotie si numerosi prieteni, acaparati de muzica buna, bauturi si mancaruri pe alese. Dna. B, insarcinata in luna a 9-a, s-a desprins de aniversare pentru cateva momente, pentru a aduce tortul cu cele 29 de lumanarele aprinse. In drum spre sufrageria inundata de voie buna, a simtit ca ceva este in neregula. Asa a fost: s-a rupt apa. Cand s-a-mprastiat vestea, brusc acele zambete, rasete, s-au transformat in panica, buze tremurande, ganduri, intrebari, dar -cel mai important- si-n fapte. Au suit-o intr-o masina, au pus la volan cumintelul serii si-au tulit-o la spital. Dupa chinuri si nerabdari abia potolite, a doua zi, dimineata la ora 08:50, s-a nascut ceva mic, negru si cu par pe fata: eu :D.

Stay ~Chill~

"Trebuie sa spun ca viata este grea. Mie, la inceput, nu mi s-a deschis nicio usa. Stateam rabdatoare si asteptam o miscare, un ajutor. Apoi....am invatat sa mi le deschid singura." Chill

Iubesc(continuare)

• Gelul de dus for men;
• Cearceaful negru;
• Weekend-urile de vara;
• Burtica;
• Pe Maricica;
• Ochii zambareti;
• Oamenii simpli;
• Monopoly;
• Tatuajele;
• Pielea fina;
• Vocile joase;
• Zilele ca cea de ieri;
• Pe Chill;
• ...

• Lupt exact impotriva acelor lucuri dupa care plang.
• Observ la mine un tipar comun cu cel al oamenilor speriati de apropiere.
• Am aceleasi reactii dramatice, in aceleasi situatii irelevante.
• Regret, dar repet la nesfarsit.
• Sunt Ted Bundy al relatiilor inter-umane.
• Si sunt un catar. Un magar nenorocit de lipsit de vointa.
• Sunt fascinant de usturatoare. Sunt urzica ce-si doreste catifelarea petalelor de trandafir.
• Am un comportament infantil pe care-l doresc perceput ca fiind unul matur.
• Ma revendic si-apoi cer cu nerusinare intelegere.
• Ma prefac ca inteleg, criticand constant.
• Sunt firea perfect analitica: scanez, studiez, ma consum. Si o fac intr-un hal nedemn de tolerat.
• Sunt melc cu dorinta acuta de evadare. Si n-am cum, sunt captiva in viata mea. O viata pe care nu vreau s-o schimb. E buna asa, dar cu mici si dese pauze.
• Si-apoi sunt un Hulk, omnipotent si constient.
• Sunt un scorpion fara coada, rac fara clesti. Pasare fara cioc.
• Sunt un preot fara nume. Sunt o cioara alba.
• Uneori sunt Gargantua in tinutul piticilor. Alteori un pitic printre uriasi.
• Sunt o tastatura fata "Enter".
• Ma simt pisica fara coada si fotograf fara talent.
• Prevad viitorul si construiesc pavaje.
• Sunt Everest Si Oceanul Atlantic.
• Sunt mama lui Stefan cel Mare. Sunt Aladin.
• Sunt imensa si inca-n crestere.
• Cu toate acestea, seara de seara, sunt doar un catel plouat in cautarea mangaierii.

Jdiuuuuu!!....ce m-am imbatat!....:">

Nr. 15

HAPPY

• Oamenii se tem. Fug cat ii tin picioarele, se ascund.
• Ei mint. Se mint. Oamenii plang.
• Se cearta, se bat.
• Oamenii nu stiu cate motive au sa fie fericiti.
• Cineva sa le spuna ca nu au de ce sa se ingrijoreze atat. Teama exista doar in capsor.
• Cineva sa le spuna ca va fi bine.
• Au visuri, au viata, au dragoste. Au prieteni si au soarele sus.
• Isi ingreuneaza totul, cand pot zambi.
• Cineva sa le deschida ochii!

Asculta mai multe audio Muzica

Detest babele

Ca sa intelegeti motivul, am sa va istorisesc o intamplare, petrecuta in parcarea unui supermarket din oras:

Iesisem de la cumparaturi, fara sa ma gandesc la ceva rau, aveam cosuletul plin si ma indreptam spre masina. Am ajuns. Am deschis usa din stanga spate, dat fiind faptul ca in portbagaj niciodata nu aveam loc, era plin cu palete, mingi, copii, caini, pisici, blocuri, cai, palete, mingi...ah!...si-o boxa..., si incep sa le schimb locul produselor cumparate cu bani munciti;;).

Cand, brusc, auzim(ca eram si cu Mari)in spatele nostru, desi mai mult pe lateral, un bombanit.

Ma intorc(Mari nu-i asa curioasa) si vad o tanti cu sange-n gurita(WTF?!), cum inchide cu degetelul geamul ei electric.

Ma gandeam ca nah...nu cu noi(stiti cum sunt ele-le :-@).

Parcheaza si ea, respectiv el, ca era cu sotul, doua locuri mai departe, tot pe handicapati :-". Noi(eu si Mari), ne-am vazut de treaba, incarcand mai departe.

Cand, la fel de brusc ca mai devreme, :O, ne cearta cineva. Era aceeasi dubioasa femeie(nu-i mai spunem tanti),.

Apuca de carucior, il impinge, imi tranteste usa masinii si cu aceeasi gura sangeranda(WTF?!) incepe cu pilde, povesti, de pe timpul ei...NU!, imi zice: handicapato, cretino, in pizda ma-tii, nesimtito, si asa mai departe(pentru ca ea chiar a continuat). Timp in care noi doua(eu si Mari:P) ne uitam la ea ca doua cateluse care nu-nteleg ceva, asa, cu capul cand pe-o parte, cand pe alta.

Am lasat-o sa se-nveseleasca injurand:-w, pana cand nu am mai rezistat:-t, poate-i era la Mari sete, ori ii venea pishu;)) si ma grabeam, dar nu am mai rezistat si, cu calm si rabdare i-am spus: "Mori, du-te dracului".

Nu cred ca i-a placut babutei, pentru ca-n momentul imediat urmator, m-a luat de gat.

De aici nu mai prea tin minte.

Stiu doar ca am ramas fara unghii, dar m-am ales cu multe vanataib-( si zgarieturi.

Imi amintesc din momentul in care am realizat ca numai eu mi-o iau, Mari nu:-L. Si m-am uitat dupa ea. Atunci am vazut: ea se lupta cu nenea b-(. Timp in care toti paznicii Realului(oops!) stateau asa8->...

Nu stiu cum, dar ne-am desprins de ei intr-un final si incercam sa-i tinem departe. Nenea, insa, a crezut ca meciul merita prelungiri si a deschis portbagajul.

Jbang!, si eu si Mari am stiu ce urmeaza: un par. "Dar ce?, eu nu-l am pe Bobby?", m-am gandit "Ba da!>:/", mi-am zis, in timp ce-l pofteam pe bunul meu prieten de lemn afara din masina.

Si-am pornit hotarata spre MOS!, atingandu-l usor cu Bobby. Asa...ca avertisment. Sa vada ca pot, dar nu vreau. Apoi au venit paznicii (spectatorii) si i-au luat de langa noi.

Oamenii s-au suit in masina, au parcat un rand mai in spate si au mers voiosi la cumparaturi./:)

Si nu e singura data cand mi-au dovedit ca nu merita viata. Am mai patit eu fel de fel de...cacaturi. Azi insa a fost una dintre zilele care-mi vor ramane intiparite in minte ca fiind nasoala. Azi mi-a demonstrat o baba secetoasa ca daca ea vrea poate sa certe catelusa mea. Acu' na..sunt eu usor obsedata de Chill, dar cat de cretina trebuie sa fie ea, sa aibe astfel de teluri? Si inc-o data, mai cu patos: L-)

Schiller rocks!!!