Fool!

• Tu crezi ca eu sunt inceputul. Ca eu sunt lumina. Crezi ca sunt mana de ajutor, ca sunt un prieten. M-ai visat de atatea ori. Tu crezi ca sunt ocazia, motivul. Crezi ca-i vindec pe bolnavi. Crezi ca zambetul meu vorbeste de la sine.
• Crezi ca sunt speciala?, ca sunt draguta?Crezi ca sunt destul de colorata sa lucesc in spatiile tale...
• Dar intre sunetul pe care-l auzi si cel pe care-l scot, e o lume. O lume-n care nu ploua, decat deasupra capului meu. Una de unde vad in departare soarele rasarind.

Batranete haine grele

• Nu degeaba a rezistat atat vorba asta. Este cat se poate de adevarata. Vad in jurul meu oameni speriati. Oameni melancolici. Si am crezut ca e din cauza iernii. Dar nu, nu e ea. Muzica e de vina. Amintirile sunt vinovate. Prietenii vechi. Tot ce-ti aminteste varsta ta e cat se poate de crud.
• Si da, te panichezi. Te uiti in poze si era bine. Te uiti in oglinda si nu e deloc bine. Si parca chipul tau vrea sa exprime exact ce viata ai avut. El vrea sa stie toata lumea ca ai avut si zile grele si zile bune.
• Fruntea lasa la vedere toate amanuntele amare ale vietii. Se vad toate clipele nefericite. Clipele in care nu ti-a venit sa crezi, dar a fost adevarat.
• Obrajii sunt pregatiti. Sunt pregatiti pentru orice viitoare lovitura. Ei au suportat. Au indurat palme, lovituri mai puternice si rezista in continuare.
• Buzele rostesc in continuu groaza, teama, buzuria si toate cuvintele de dragoste si dor cumulate de-alungul vietii.
• Ochii. ochii sut ingroziti, bucurosi, tristi, radianti, stupefiati, melancolici, apatici, expresivi. Cat se poate de expresivi. Ei spun totul.
• De ce sa ne speriem de batranete cand toate au timpul lor? De ce sa fugim, cand putem sta si da mai departe? De ce sa fim tristi, cand am avut totul? Acum e randul lor, celor care, cu un gest timid, ating cu varful degetelor apa rece a marii.

Am un dar!, dar am un dar aparte...sa stric tot... Of!

Awake

• Am intrat in camera inundata de ignoranta, falsa modestie, aroganta si povesti sfidatoare. Este o sufragerie imensa, plina de oameni care vorbesc neoprit. E un zgomot infernal. Aud doar cuvinte. Multe cuvinte. Nimeni nu se priveste in ochi. Isi vorbesc, parca, cu ciuda. Dar nu se asculta. Doar vorbesc. Nimeni nu asculta.
• Ma intreb ce caut aici. Sunt eu asta? Fac parte din aceasta gramada de oameni ego-centrati si reci? Incapatanati si grabiti. Grabiti sa zica totul despre ei, desi nu conteaza. Desi pe nimeni nu preocupa.
• Pentru ce, ma intreb? Pentru ce sa te pui in fata unui strain si sa-i spui tot ce face parte din tine, desi nu-si tine respiratia sa te asculte? Ne face mai bine? Nu!, I say. E doar o pierdere de vreme si o secare de suflet.
• Poti sa spui totul si nimeni sa nu stie nimic. Poti sa arati totul si nimeni nu-si va aminti. Poti sa cersesti un strop de empatie si nimanui nu-i va pasa. Poti fi inconjurat de-o lume intreaga Si sa te simti mai singur ca niciodata. Poti muri si nimeni nu va observa. Poti fi in centrul atentiei si totusi invizibil. Poti avea totul. Totul! si sa-ti lipseasca zambetul.
• Ma intreb zilnic ce e important pentru un om. Care-i sunt prioritatile? Pentru ca stiu cati se lupta pentru bani si-s goi. Si pentru ca stiu cat de inguste sunt camerele in care locuim si cat de mare-i patul in care dormim.

Fantasy

M-am pirdut din nou. Din nou ma uit in jurul meu si nu mai recunosc nimic. Si-s ratacita, cred, ca nu stiu in ce parte sa merg. Si-s obosita, ma dor picioarele. Cerul este negru si ploua puternic. Imprejurimile sunt incarcate de perechi de luminite lucioase, insetate si infioratoare. Mi-e frig si rochia mi-e uda. Parul imi este lipit de fata si-mi mai ascunde din teama. Buzele-mi sunt vinete si tremura in ritmul ametitor al ploii razbunatoare. Sunt desculta si simt cum talpile-mi iau forma pietricelelor ascutite. Este atat de intuneric! Vad imagini trecand grabit prin fata ochilor. Nu mai inteleg nimic. Se opreste brusc totul in loc. Ma simt slabita. Din ce in ce mai slabita. Ametesc. Cad. Acum totul este negru. Nu mai deosebesc nimic. Ma lupt sa pastrez ochii deschisi. Mi-e greu. Se apropie fiarele. Le aud gafaitul din ce in ce mai apropiat. Sunt mai speriata ca niciodata. Imi infig degetele in solul moale si ma imping puternic. Incerc sa ma ridic. Mi-e teama!...si le simt respiratiile calde langa trupul meu inghetat. Acum ochii-mi sunt inchisi. Stau nemiscata si astept inevitabilul. Apoi ma trezesc. Sunt toata asudata si usurata. Totul a fost un vis. Ridic mana sa-mi sterg fruntea si observ: Sunt plina cu noroi pe degete.....E realitate.

Unii mai mult decat altii

Sunt momente in viata fiecarui om, cand raneste. Nu e premeditat, nici macar intentionat, dar o face.
 Uneori constientizam, alteori nu. Uneori ne doare, alteori nu ne pasa.
Si in momentele in care ai facut-o, ai ranit, nu mai conteaza motivele. Esti privit ca fiind un om rau. esti acru si asa ramai in memoria acelei fiinte.
Nu conteaza nici ca pe fata ta se citeste disperarea si ca in urma ta lasi o dara de auto-dispret. Nu mai conteaza nimic. Este neesential ca pana atunci erai centrul atentiei.
Nimic. Esti un om de nimic indiferent de intentiile tale. Si da, ma simt mizerabil si e irefutabil ca lucrurile nu se vor schimba. Dar totusi, ce este de facut? Pentru ca nu e usor sa realizezi ca unui om nu-i mai place prezenta ta, cu-atat mai putin sa accepti acest fact. Dar nici nu-ti poti pune viata pe tusa, in favoarea unei greseli iremediabile.. I quote 2Pac: ".....

...Si tot ce-mi aminteste de extazul serii apuse, este un pachet de Kent 8 mutilat....

Peace!!

faithless-a_kind_of_peace gabriel_and_dresden
Asculta mai multe audio diverse

Kirsty Hawkshaw - Reach For Me
Asculta mai multe audio diverse

Am o prietena care are o prietena, care are o sora, care...are o-ntrebare: Ce te faci daca te trezesti la 30 ani ca inca nu te-ntelegi cu parintii? Tu ai 30, ei 60 si nimic. Niciun pic de armonie. Ce te faci daca la 30 de ani esti acelasi copil rebel (a se citi "tembel") ca la 15? Nu ai realizari, nu ai sot, nu ai copii si nu te intelegi cu familia. Clepsidra ta e grabita, apare negrul in jurul ochilor, cearcanele, celulita. Nu mai stau hainele la fel, parul ti-e epuizat... Ai o varsta si tu te tot tarasti prin chirii si tot ce ai inape intr-o valiza. Mai putin si nu mai fluiera muncitorii dupa tine, copiii vecini iti spun "saru'mana!", dar in sinea ta esti tot un copil fugit de acasa. Oare o sa conteze ca ai avut piedici, sau la varsta aia nu mai ai scuza?...se-nreaba fata asta...uhm...Larisa. Ideea e ca,uite-asa, trece timpul si esti la menopauza (nuuuuuu!). Si de aici este doar o chestiune de timp pana te transformi din o doamna eleganta, cu blanuri and shit, intr-o babuta frustrata, cu buze muscate si sprancene desenate, cu multe lumanari si inc-o data atatea pisici. Uei!!, si-atunci ce te faaci?! Larisa...Larisa, mereu ti-ai pus probleme d-astea, nefericito! I FUCKING HATE CATS!!

About a sad kiss

Exista un tip de sarut care este cel putin deosebit. E tipul de sarut care te robeste. Te lasa fara nevinovatie. In general este brusc, scurt si pe NV. Este sarutul care-ti pateaza buzele. Il simti si dupa ce a trecut mult timp. E acolo, e prezent. Este incredibil cum te urmareste. Dar nu sa-ti aduca un zambet, ci ceea ce urmareste el, este sa-ti incarce constientul si subconstientul. Te alimenteaza cu acea stare de rau, care nu te paraseste. Orice ai face, ori la ce te gandesti, simti ca e ceva nelalocul lui. E ceva ce nu trebuie sa fie. Cum il stergi de pe gura? Cu un altul?

Tipuri de barbat

1. Barbatul haos. Este barbatul care are ordine in casa si dezastru-n viata. E cel care se aprinde repede si arde scurt.
2. Barbatul obsesiv compulsiv. Sub acest "titlu" se ascunde acel barbat care sterge parchetul cu servetele de bucatarie. La el totul trebuie sa decurga perfect. Compromisurile sunt, pentru el, un mit.
3. Barbatul femeie. Da, este vorba de barbatul care vine cu periuta de dinti la a 2a intalnire. Cel care se plange pentru orice. Cel care, probabil, ar suge si pula. Cel care-si ia Logan.
4. Barbatul liber este barbatul care atunci cand realizeaza ca nu-si permite sa cumpere un apartament, zice ca lui ii place libertatea si nu vrea sa fie constrans in niciun fel(No offence M., tu esti exceptia).
5. Barbatul dur. El este minciuna printre barbati. E acela care-ti lasa impresia ca ai atins virilitatea suprema, timp in care el e constipat si nu se sfieste s-o zica.
6. Barbatul curios este cel care te-ntreba TOT!!. Ce-ai spus, de ce ai spus ce ai spus, de ce te uiti, de ce razi, de ce oftezi, cand te mai vede, daca-l suni, de ce nu prea raspunzi cand suna el, and so on. I se mai spune si "enervantul".
7. Barbatul cu notorietate. Este barbatul care stie (!) ca totul i se cuvine si se comporta ca atare.
8. Barbatul inteligent. Este cel caruia i s-a zis, de vreo doua ori, ca-i merge bibilica, iar el o repeta la nesfarsit. E acelasi cu cel care stie totul si nu te lasa sa vorbesti.
9. Barbatul aventurier este barbatul care, desi insurat, crede ca mai are 19 ani si liber la orice. El se face de ras cu absolut orice ocazie.
10. Barbatul perfect: TATA.
11. Barbatul interlop. El e mereu in Roaming, are "fetite" peste tot si vreo 'shpe masini cu numere de Congo. El e cel care se ridica de pe scaunul soferului cu dureri de spate, din cauza pozitiei smechere adoptate in timpul condusului.
12. Barbatul sensibil=barbatul care te obliga sa fii atenta la tot ce zici, sa nu-l trimiti in depresie.
13. Barbatul cu simtul umorului este acela fara de care crezi ca nu ai sa poti niciodata. El e sufletul petrecerilor. Mereu are o pilda, un banc, o duma gata sa fie lansate cu succes. E senzational! ...O saptamana, pana i le stii pe toate pe de rost.
14. Barbatii Bon Jovi sunt cei care asculta muzica retro, au parul usor in vant si poarta pantofi.
15. Barbatii fatali. Acestia...ei fratii mei, acestia traiesc o minciuna. Ei sunt, la randul lor, de doua tipuri: "muscle no brain", sau "muscle no penis".
16. Barbatii baieti. Sunt barbatii cu chip de inger. Ha,Ha!!!, just kidding....Ei sunt barbatii finuti, la chip si port. Dar cand te-ntorci, ei ori scuipa, ori isi curata nasucul, ori isi "trag ceasul".
17. Barbatul fricos. Este acel barbat care ar da orice sa nu imbatraneasca. El e mereu la petreceri. El bea, el fumeaza, el e acolo pentru orice inseamna FUUUUUUN!!! Yahooooo!!
18. Barbatul tipic romanesc. El are talia mica spre medie, se diferentiaza de ceilalti deloc discret prin o...curbura in zona abdomenului. El poarta maiou, ragaie si conduce un 525 din '93 (benzinar). Ei sunt bisnitarii. Mai pot fi vazuti si-n autoturisme cu volan pe dreapta. Sincera sa fiu, mai sunt ele, tipuri, dar am obosit...

ROCVAIV

Azi mi-am petrecut aproximativ o vesnicie la Tribunal. Si in tot acel timp, ocupatia mea numarul 1 a fost sa ma feresc. Am facut ca un "ninja" perfectionat in totalitatea artelor martiale. Am fost Neo din "The Matrix", lasandu-ma pe spate in ritm sf. Am facut totul. TOTUL!, sa ma feresc de mirosuri. Am facut si-o criza de astm, dar na...asta nu era intentionata. Ingrozitor, va spun, ingrozitor...

So, so fucked up!

M-am saturat! Imi vine sa ies din mine, sa ma pun in mijlocul societatii si sa zbier! Sa urlu cat ma tin plamanii. Sa opresc oamenii si sa le vorbesc. Sa le lipesc gurile si sa le vorbesc.
Sa le spun ca nu ma mai intereseaza. Nu ma mai intereseaza nimic. Pot face ce vor. Nimic nu mai conteaza. Nu mai vreau sa schimb nimic. Nu are niciun sens. Sunt obosita. Mi-au obosit si ochii la vederea atator clisee. Totul este dupa tipar.
M-am saturat de oameni care se impun cu nimicuri. De oameni care n-au nimic de zis. Da, sunt irascibila, pentru ca nu-mi gasesc locul. Si-atunci cand mi-l gasesc, vad apoi ca m-am pacalit.
Sunteti toti atat, dar atat de importanti, destepti si senzationali. Cand in realitate, in interiorul vosru, e un mare vid.
Ba da, sunt capabila sa zic ca am vazut tot soiul de personaje: unele mai goale decat altele, insa. Zic "personaje" pentru ca jucati niste roluri. Repetati tot ce vedeti. Nimic nu mai e original, nimic nu mai e unic.

Sunteti niste nefericiti imbracati in uniforma. Si credeti ca daca fumati iarba, trageti pe nas, va imbatati sau va parliti in nestire se schimba ceva? NU!
Sunteti aceleasi fete sterse, imbibate in minciuna. Va mintiti continuu fara sa realizati ca totul e trecator. Nimic nu sta in loc, nimic nu asteapta dupa o revelatie.
Sunteti inconstienti! Puneti totul pe primul loc, numai ce trebuie nu. dar o sa va opriti din frenezie. , poate din cauza varstei, poate din dezgust, dar o sa va opriti. Si-atunci ce?
Atunci o sa realizezi cat de irelevante sunt persoanele care ti-au ascultat povestea vietii. Da!, acei oameni pe care i-ai fortat sa asculte ce ai de spus despre tot. Aia care-ti cunosc copilaria, dar nu-ti stiu numele. De la femeia care-ti punea unghiile, pana la vecinul cu care mai fumai o tigara. Toti au meritat o bucatica din tine? Chiar toti?! Cati dintre ei au facut o diferenta? Cati dintre oamenii aceia te apreciaza, sau pe cati ii mai vezi si acum? Ori(!) cati dintre ei au folosit tot ce ai spus impotriva ta? Oh!, aici intra multi. Dar nu te-nveti minte...
 O sa-ti para rau, prietene, ca nu ai fost mai scump la vorba, ca ai intrerupt mereu oamenii, ca ai zbierat sa fii auzit, Ca ti-ai impus neesentialul punct de vedere, in fata unor oameni care n-au dat 2 bani pe el.
 Si oamenilor....nu va mai trageti slapii dupa voi, ridicati picioarele!

U rule!

Nu stiu de unde atat de multa nevoie de afirmare. Cati dintre noi ne batem pe piept cu reusitele noastre? Cati dintre voi nu tin neparat sa specifice ca au reusit singuri? Foarte multi, zic eu. Poate avem nevoie de scuza pentru momentele mai putin reusite. Dar ce este atat de gresit in a recunoaste ca uneori, poate deseori, am fost ridicati? Am fost luati in brate atunci cand am avut mare nevoie... De ce nu putem spune ca unele, poate cele mai multe dintre rezultatele noastre se datoreaza suportului cuiva, tinand totusi capul sus? Faptul ca am avut pe cineva langa mine, ma face un om bun, nu-i asa? Dar nu, noi nu putem sa fim recunoscatori pentru acele persoane care atunci cand noi am avut o zi intunecoasa au ales sa ne fie alaturi. Sa fim recunoscatori pentru doi parinti stangaci, dar prezenti si  iubitori. Nu vreau sa pun in carca altora succesul nostru, doar...Nu stiu! Daca dau timpul inapoi si retraiesc pasiv trecutul, realizez ca inaintea fiecarei fapte decisive, a stat cineva care m-a imbarbatat. Pentru orice am facut, a trebuit sa existe cineva care a crezut in mine. Bine!, poate toti cei care m-au incurajat nu mai sunt aici, in dreapta mea, dar asta nu-mi da puterea sa-i discreditez. Ei nu mai sunt, pentru ca au cedat locul altor stalpi de rezistenta.

Kate Nash - The Nicest Thing
Asculta mai multe audio diverse

Take 2

Ne este greu sa recunoastem ca nu suntem fericiti. Dar de ce? Daca o facem, suntem vulnerabili? Si daca suntem vulnerabili, suntem si in fata noastra? Ne pare, oare, ca daca ne dezbracam de acest mare secret, nu mai suntem priviti la fel? Si de ce vrem sa fim priviti ca fiind fericiti? Ne face acest lucru mai putin nefericiti? Si totusi, care este esenta fericirii; din ce este compusa? Este compusa din ceva? Sau este precum zice Mikhail Aivanov: "simplul fapt că omul dă o cauză fericirii sale este dovada că nu posedă adevărata fericire. Căci adevărata fericire este o fericire fără cauză. Da, sunteti fericiti si nu stiti de ce."? Voi simtiti asta, fericirea descrisa de renumitul filosof, ori este-asa cum credeam-ceva relativ. Aivanov a trait 86 ani. Oare el a fost fericit? Ma framanta puternic acest subiect, dat fiind faptul ca, in ochii mei, acesta este adevaratul tel al vietii: sa fii fericit. Dar cati dintre noi se pot lauda cu acest sentiment? Eu cred ca nici aceia care tin predici, ne invata despre fericire si chiar o descriu exact, nu o stapanesc. Dar asta nu ma linisteste. Pentru ca daca nici cei mai rutinati dintre ganditori, nu au reusit sa gaseasca modalitatea sigura de a domina fericirea, ce sanse am eu?!

Indoieli?

Aud mereu, la oameni cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, ca au gasit "pacea". Au gasit raspunsul la intrebarile pe care si le adresau in permanenta. Intrebari existentiale, intrebari care ma framanta si pe mine, dealtfel. Si sunt incredibili oamenii aceastia. Au o capacitate de a intelege, lauda, accepta incredibila. Si-mi par trimisi, parca, sa-mi spuna ceva. Dar nu stiu ce. Nu inteleg decat franturi. Nu stiu pana unde, pana cand, nu stiu de ce si nici cum. Stiu doar ca eu...nu am primit raspuns. Ori, poate, nu-l stiu intelege. Sau sunt prea oarba sa-l pot vedea. Ori prea ocupata cu tot ce e negativ, pentru a savura pozitivul. Dar nu merge asa! Nu poti asa! Nu poti sa te bucuri de un fulg de nea, cand trupul ti-e prea rece sa-l topeasca. Nu poti saruta neantul cu un picior in abis. Nu poti mangaia tacerea cand ea e tot ce ai. Nu poti privi in sus, atunci cand pasesti prin ruine. Da, primim. Primim putin, cate putin. Primim cand suntem la pamant. Cand purtam doliu, cand ne-au lasat fortele. Cand nimic, nimic nu mai pare sa aiba sens si nimic, dar nimic nu mai e bine. Si pentru ce, va intreb, pentru ce si pentru cine?

"E adevarat ca trupurile isi vorbesc, si-si vorbesc tot mai bine, pana intr-o zi cand nu mai au ce sa-si spuna. Trupurile noastre stiau sa vorbeasca unul cu altul, sa cante sau sa palavrageasca numai, sa-si spuna adevaruri grave si spaime, si trivialitati, stiau sa-si spuna nimic si totul, sa delireze ca betivanii, sa aiba halucinatii ca opiomanii si sa urle, si-apoi, cu o ultima tresarire, sa-si ia, cu brusca sfiala, ramas bun."

Memento mori

"O fotografie post-mortem, este un tip de reprezentare fotografica apărut în epoca victoriana. Aceasta are ca scop imortalizarea unei persoane recent decedate și este o parte componentă a doliului practicat în Europa și America secolului XIX." Inventia daguerrotipiei a facut portretele mult mai populare, dat fiind faptul ca multi dintre oamenii anilor 1830, nu-si permiteau luxul de a face portrete pictate, insa si-l permiteau pe cel oferit de o sedinta foto. Aceasta metoda mai ieftina si mai rapida, oferea oamenilor si posibilitatea de a "imortaliza" pe decedatii iubiti. Menirea acestor fotografii nu era atat de a-si aminti de moarte cat pentru a-si aminti de raposati. Cea mai frecvent intalnita fotografie post-mortem, este cea cu copii. In era Victoriana, rata mortalitatii infantile, era extrem de crescuta, iar o fotografie post-mortem a copilului putea fi singura amintire cu acesta. Primele exemple de Post-mortem photography sunt prim planuri cu figura decedatului, abia mai tarziu aparand si sicriul sau alte accesorii ce tradau atmosfera funebra. Se incerca aranjarea persoanei in pozitii cat mai apropiate de cele ale unui om viu, fara a oferi nici un fel de indiciu cum ca avem de-a face cu cineva care nu mai este printre noi. Pentru a parea in viata, de obicei lasau ochii subiectilor deschisi, ori pictau pe ochii acestora, direct pe fotografie, pupile. In timp, aceste fotografii au ajuns vulgare si tabu. Noi evitam chiar subiectul, dorind -poate- sa lasam impresia nemuririi. "Moartea e savoarea existenţei. Conditia sub care am fost nascuti."

Fuck you!

Da, este un adevarat cliseu: atunci cand esti prins intr-o pasa proasta. Atunci cand iti merge rau, esti deprimat, nu-ti gasesti locul. Cand ai senzatia ca te-a parasit intreaga lume, probabil ca ai dreptate. Dar nu in aceasta consta stereotipia, ci in faptul ca mereu, dar mereu exista cineva care vine cu un zambet tamp pe buze, te priveste in ochi cu un entuziasm dezgustator si-ti zice cu o voce cretin de domola: "totul o sa fie bine, iti promit!". In primul rand, spuneti-mi, va rog, in ce calitate ne promiteti? Sunteti Nostradamus contemporan? Iar daca e vorba de vreun soi de falsa empatie, vreau sa va linistesc: daca voi, ''Doamne fereste!'', va veti afla intr-o situatie dificila, n-o sa am pic de remuscare daca nu zic nimic. Dar n-o sa aveti satisfactia sa ma acuzati de nepasare. Nu o sa tac pentru ca nu ma intereseaza ci pentru ca, pur si simplu, nu cunosc viitorul. Iar viitorul acesta...nu depinde deloc de mine sau de ceea ce spun eu.

Regret

• Momentele in care am urat viata;
• Indoielile pe care mereu le-am avut;
• Toate planurile pe care mi le-am facut;
• Ca nu mi-a pasat;
• Zilele in care m-am simtit ca o greseala;
• Toate certurile avute;
• Ca nu m-am luptat pentru nimic;
• Clipele de ura;
• Ca nu am facut fata presiunii;
• Nereusitele;
• Ca nu sunt cum si-au dorit;
• Capul plecat;
• Lipsa timpului;
• Singuratatea;
• Risipa empatiei;
• Ca exista atatea lucruri care nu sunt;
• Neincrederea;
• Regretele

S-a implinit un an de zile de cand viata are alt gust....

Don't worry, be happy!

Fericirea-mi pare extrem de importanta. 

Ea poate sa apara in urma unei discutii, unei atingeri inocente. Se poate naste din umbra unei priviri. 

Ea poate fi un impuls, un fior. Atunci da, este de scurt timp. 

Dar eu vreau fericirea mama. Sentimentul suprem. Telul fiecarui om, motivul pentru care existam. 

Traim sa gustam fericirea. Sa dam lumii propria conceptie asupra definitiei. 

Fericirea este ceea care te face sa te trezesti zambind, sa faci dus cantand, sa saluti oameni in speranta ca le dai si lor un pic din starea ta. Te duce intr-un loc in care ti-e usor sa faci bine. 

Fericirea este doza de pasiune adaugata trairii. Eu vorbesc de simtamantul unic. 

Spre exemplu, stii tu, fericirea pe care o simte o mama cand isi cuprinde fiul recunoscator in brate. Eu asta vreau... Si nu doar pentru mine. Mi-ar placea sa gasesc formula chimica cu ajutorul careia putem fi mai
recunoscatori, mai ....poate suna prostesc, dar vreau sa apreciem mai tare tot ce avem. 

Eu cred ca atunci esti cu adevarat fericit, cand poti sa te bucuri de ceea ce ai, fara sa-ti doresti mai mult. 

Sau sa-ti doresti mai mult, dar sa nu te uiti cu regret la ceea ce ai. Fericit e cel ce este in armonie cu tot ce inseamna el. Eu am fost candva asa. La fel si mama aceea, dar ea uita la un moment dat cat este de norocoasa ca are ce si-a dorit si ca poate sa-i ofere o viata decenta. Uita si-si consuma viata cu alte cele, neesentiale...

 Iar am batut campii... Intrebarea mea este: pe tine ce te/te-ar face fericit? Si pentru cat timp?

Claudio Baglioni - Questo piccolo grande amore
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Evadare

As fugi pentru un timp.
Mi-as pierde telefonul, orice legatura cu viata pe care-o cunosc.
M-as duce-n Mexic, poate. As sta la un hotel ieftin, intr-un loc periculos.
Mi-as petrece timpul printre oameni necunoscuti.
As studia tot ce mi-e nou.
M-as imbraca altfel. As vorbi altfel.
M-as plimba ore-n sir prin lumi laturalnice si as casca ochii.
As fi un alt om, cuprins de vraja simplitatii.
As sta pe-o banca cu o floare-n mana si as mirosi-o fara sa ma gandesc la ceva.
As raspunde tuturor intrebarile sincer.
As pune multe intrebari.
As avea pielea bronzata si parul decolorat.
As face sex fara retineri si as fuma cu patima.
As avea buzele mereu umede de Tequila.
As pretui secunda cu secunda si as zambi neoprit.
As invata injuraturi si le-as folosi constant, tot zambind.
Uf!, cate-as face.
Mi-as crea o noua personalitate.
Una egoista, fara simt de raspundere.
As purta decolteu si as avea alta atitudine.
As putea fi nudista.
As mangaia oameni doar de dragul atingerii.
As vrea sa stiu cum se simte tot.
As dansa desculta in ploaie.
M-as scalda in fantani arteziene si-n fantezii arzatoare.
As incerca tot.
 As vibra...

Vreau sa simt. Vreau sa fiu atinsa si sa simt fiori, fluturasi, amorteala, resuscitare, energie, vointa, dragoste... Si nu simt nimic. Vreau sa inchid ochii si sa ma las zguduita de tremur; atinsa pe intreg corpul. Surprinsa de puterea pasiunii.

41

[...]Am vrut in bratele tatalui meu, mangaiata de privirea duioasa a mamei mele.
Am vrut sa fiu compatimita, plansa.
Am vrut sa stie toata lumea cum se simte si nu am scos o vorba.
Nu am putut. Am pus lacatel pe cutia cu 41 de zile si mi-am vazut de...tot. Zambind.
 Imi amintesc perfect fiecare secunda, fiecare lacrima si fiecare gand sumbru ce mi-a rascolit nelinistea.
Imi amintesc fiecare cuvant intonat gresit si cate durere a instigat.
Imi amintesc teroarea dinaintea fiecarui telefon, fiecarei vizite.
 Un continuu si constant purgatoriu.
Mi-am simtit viata cantarita, intoarsa, sucita pe toate partile. Si am inteles cat de putin valoreaza.
 Am tanjit dupa cele mai banale lucruri.
M-am gandit mereu la risipele de tot soiul.
 La momentele de tacere si am realizat cate puteau fi spuse.
La secolele de liniste si la muzica ce le putea umple.
Mi-am creat scenarii pe care apoi le-am incheiat cumplit.
Mi-a fost dor de mirosul patului meu si de o tranta pe iarba umeda de primavara.
Am vrut sare pe buze.
M-am gandit la ursitoare si la eroarea lor.
La societate, cum merge inainte fara sa-mi simta lipsa.
La toate greselile ce m-au tarat acolo.
Au fost momente cand nu realizam si asta mi-a adus linistea.
De cele mai multe ori insa, muream. Putin cate putin.

• Nu este rupta. Este doar tematoare. Se teme de multi nori, de ploaie, de tunete si fulgere. Iar cand e soare, nu se bucura de el. Tot de teama: sa nu se amageasca. Stie ca intr-un moment rautacios, vine racoarea.
• Nu este rupta. Are doar elemente lipsa. Este functionala. O poti lua in mana, o poti manevra, o poti suci si forta. Dar o sa-ti dai seama urgent ca s-a-nvechit. Culoarea ruginie si clicul ascutit o vor da de gol. Nu mai este ce-a fost.
• Nu este rupta. Doar a ramas in acelasi colt obscur pentru prea multa vreme. Dar nu, nu este rupta!

• "Cred in om-
• Cred in viata.
• Cred in existenta-
• Cred in lumina.
• Cred in artist, cred in arta,
• Cred in savantul ingenios-
• Cred in micro si in macrocosmos.
• Cred in bine si in frumos-
• Cred in adevarul victorios.
• Cred in pacea omenirii-
• Cred in flacara iubirii.
• Cred in prezent-
• Cred in viitor.
• Cred in ideal-ca atare-
• Cred in a sacrificiului valoare.
• Cred in mine. "

CS