Doamne!!!....cat de enervant e....cate necesitati are un om... Ii trebuie afectiune...multe afectiune...iubire...bani....liniste...mai ales liniste!.... E evnervant cand tot eu sunt cea care sta in calea lor...tot eu nu le las/ajut sa vina.... Doar de nu am fi atat de sensibili...nush...asa...sa nu ne afecteze lipsa cuiva...sa nu ne afecteze cate o vorba asa tare...sa fim altfel...sa fiu altfe mi-as dori...

Sa avem mereu aceeasi stare...una fericita...nu ar fi perfect?!...ar fi...nu e.... Ma apasa atatea lucruri pe care nici nu le-as putea numi....simt doar ca ma apasa...si nu stiu ce sunt.... Ma tot laud ca schimb, in viata, una, alta...nu-i adevarat!...chiar daca, aparent, totul e altfel....simt la fel...asta nu pot sa schimb... Offf cat de aberanta sunt...cred ca nu exista o logica in ceea ce scriu... Ma enerveaza si creierul asta al meu...nu vrea sa se odihneasca un pic...nici sub influenta alcoolului...deloc... Same me, same me...all the time.......................le gandesc pe toate...intr-una!!...pare ok...sa stii suisurile si coborasurile oricarui lucru... Nu e!...e apasator.. Mda..si asta apasa...

" ce vine e bine venit...ce se duce doare!"...oare de ce am bufnit in plans cand am citit?!...ptr ca asa e.... Si nu trece usor..adica poti sa te prefaci ca nu e asa...dar la un mom dat ramai singur...si iasa la suprafata.....Si nu e ceva ce poti controla... Dar nu e doar asta...sunt asa...mai multe...prea putin e cum imi doresc... Si asta doare!....sa te gandesti la ce-ti doreai de la tine din totdeauna...si ce ai obtinut.... Stiu..este timp...dar....nu stiu... Sunt prea multe pe dos...prea multe.......... Si cate-am incercat...parca nimic nu ma multumeste...nimic nu-mi poate da ce trebuie...Ori am eu nevoie de prea mult...

"Învaţă de la toate..."

Învaţă de la apă să ai statornic drum. Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum. Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi. Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui. Învaţă de la vântul ce adie pe poteci. Cum trebuie prin lume de liniştit să treci. Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori, Cum treci frumos prin viaţă, Cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat.. Învaţă de la nufăr să fii mereu curat. Învaţă de la flacări ce-avem de ars în noi. Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea. Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea. Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti. Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi. Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi. Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei. Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea. Învaţă de la miel să ai blândeţea sa. Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor. Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!

...din lirica norvegiană

Editie speciala ptr Coco.

Daca........

• De poti sa nu-ti pierzi capul, cand toti in jurul tau
• Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina,
• De poti atunci cand toti, te cred nedrept si rau
• Sa nu-ti pierzi nicio clipa increderea in tine.
• De poti s-astepi oricat, fara sa-ti pirzi rabdarea,
• De rabzi sa fi mintit, fara ca tu sa minti,
• Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
• Sa vezi a le raspunde, dar nici cu rugaminti.
• De poti visa, dar fara a te robii visarii,
• De poti gandi, dar fara sa-ti faci din aste un tel,
• De poti sa nu cazi prada nicicand disperarii,
• Succesul si dezastrul, privindu-le la fel.
• De rabzi s-auzi cuvantul rostit candva de tine,
• Rastalmacit de oameni, cinstit si prefacut,
• De poti sa-ti vezi idealul, distins si din ruine,
• Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut.
• De poti risca pe-o carte, intreaga ta avere,
• Si tot ce-ai strans o viata, sa pierzi intr-un minut,
• Si-atunci, fara a scoate, o vorba de durere,
• Sa-ncepi agoniseala, cu calm, dela-nceput...
• Si daca corpul tau, uzat si obosit,
• Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca.
• Numai cu strasnicia vointei tale si-astfel,
• Sa stea peste o vreme asa cum sta o stanca,
• De poti vorbi multimii fara ca sa minti
• Si daca te poti plimba cu regii, fara a te-nganfa,,
• De nici amicii nu pot vreun rau sa-ti faca
• Pentru ca doar dreptatea e calauza ta.
• Si daca poti sa umpli, minute trecatoare,
• Sa nu pierzi nicio clipa, din al vietii ton,
• Al tau va fi Pamantul, cu bunurile toate,
• Si ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, vei fi un Om...........

Redyard Kipling

Desi este sarbatoare si ar fi mai mult decat corect sa scriu ceva legat de Paste, am sa ma rup de lantul vicios in care toti ne luptam sa fim in fruntea turmei si am sa ma leg de altceva... 
Ceva ce m-ar interesa, pe mine, foarte tare. Si-anume: Ce te face pe tine fericit? Sa fie bani, masini, casa ta, iubire in viata, cand nu se cearta nimeni in familie, sa calci o pisica cu masina, s-o mai calci o data...just to be sure? Care este acel lucru care-ti excita simturile, iti antreneaza muschii mimicii si iti sporeste bataile inimii? 
Vreau sa stiu care e?!

In cautarea unui continent pierdut: Iubirea

Pentru mine, din totdeauna ~iubirea~ a fost un subiect tabu. Este inca, un lucru in prezenta caruia nu stiu cum sa ma comport. Probabil pentru ca m-am obisnuit cu lipsa lui. 
Oricare ar fi motivul, a aparut din vina mea...oarecum... 

Tusim, incalzim degetele, pocnim gatul, adoptam pozitia turceasca, punem fata concentrata (moaca tampa) si-ncepem: ... 
In opinia mea, exista trei moduri de abordare a iubirii. Cel in care vorbesti despre, dar nu simti; cel in care simti, dar pastrezi asta pentru tine (daca esti fericit sa stii ce este ceea ce se simte) si cel mai rar este cel in care esti constient de sentiment, stii ce sa faci si o si faci. 
In adolescenta, m-am aflat intr-un stadiu sentimental usor ciudat. 
Pfff...nu prea stiu cum sa explic.....hmmm.... O sa-ncerc asa: eram destul de des abordata. Imi starnea cate cineva curiozitatea. Punct. Imi pierdeam orice pic de interes. Punct! dupa care -credeam eu- nefiind politicos sa zic adevarul, consideram ca este mult mai ...ok...sa-l fac sa creada ca, desi eu vreau sa fie prietenul meu, nu se poate din diverse motive, ele depinzand de "subiect". 
A functionat de fiecare data...si am facut asta de cateva ori bune... Asta chiar nu-si avea locul, dar am zis-o nah...am zis-o!... 
Ideea e ca de cand ma stiu, cand venea vorba de sentimente, m-am simtit obligata sa creez o diversiune si sa evadez din situatie intr-un stil creativ.... De ce, nu stiu nici acum... 
Incetul cu incetul, alteori mai repede, trecea timpul si am devenit o d-soara intr-o relatie. Prima relatie. Primul sex... Petale, vin, lumanari... Totul perfect. Orice d-soara in locul meu si-ar fi sucit mintile insantaneu. Eu nu.....
 Si uite asa mi-au trecut anii..nu multi, recunosc...dar au trecut fara sa fi aflat cum se simte iubirea. Fara macar sa fi fost curioasa de ea...
Deci adolescenta mi-am petrecut-o mintind...vorbeam despre iubire ca si cum era prezenta, dar nu era. 
Apoi am trecut intr-un stadiu in care nu suportam afectiunea. Nu e vorba de oferit, pur si simplu nu intra-n discutie asta, ci nu suportam sa primesc, ma simteam sufocata de oricare al 2lea telefon pe ziua aceea(de la aceeasi persoana). 
Iar acum.... ~va continua~

Imagineaza-ti o sala mare, imensa, cu putine mese pe marginea ei. Imagineaza-ti o podea care luceste foarte tare. Sala e plina si se afla pe un vas de croaziera. Pe un micut piedestal sta o formatie care canta cu atata pasiune... Toti sunt imbracati in costume gri, din stofa groasa, grea. Rasuna piesa in toata incaperea. Solista are o rochie de un rosu foarte puternic. Sta in fata tuturor, totusi in spatele unui microfon robust. Se balanseaza usor in ritmul muzicii. Parul ei..hm...e auriu si sraluce tare in lumina reflectoarelor. In mijlocul salii...suntem noi. Dansam pentru prima data. Ne-am vazut pentru prima oara. Dansam. Si in ciuda miscarilor spontane, privirile nu ni se pierd. Ne uitam adanc unul in ochii celuilalt. Adanc.... Toti ne privesc cu minunatie. Pentru noi oricum nu conteaza, doar noi existam.
https://www.youtube.com/watch?v=0g4NiHef4Ks

De mult timp ma lupt cu gandul sa sterg unele postari. Totusi nu o fac. Desi am avut placuta surpriza sa realizez ca mi-am schimbat tare gandirea, sau hai sa zic...felul de a vedea lucrurile, de a simti...in acelasi timp cred ca e ok sa-mi las fostele stari in pace. Au fost si sunt in continuare o parte din mine. O parte pe care nu o revad mereu cu zambetul pe buze, insa o parte care-mi arata totdeauna ca am progresat, ca sunt pe drumul cel bun. Sunt niste "etape" ale vietii mele. Viata de o dinamica incredibila. Sunt, suntem intr-o continua schimbare si consider ca trecutul are foarte mult de spus in ceea ce se numeste prezent. E placut sa privesti in urma, sa-ti amintesti ce si cine a contribuit la ceea ce esti tu azi. E placuta amintirea. Incepand de la cea a cuvintelor pocite in bebelarie, pana la dimineata zilei de azi. Accept greselile mele, sau...accept trecutul meu asa cum e. Ba nu!, mai mult...trecutului meu ii datorez totul. ~~~~~~~~~~~~~~~~~Concluzia nu este aceea ca m-am racit fata de tot si toate, ci ca, inevitabil, ma maturizez pe zi ce trece si asta e bine.~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~